Alumil a incheiat anul trecut cu afaceri de 118,1 milioane de lei, in crestere cu 8,3% fata de 2022. Compania lanseaza produse noi si continua investitiile ȋn digitalizare
Alumil Rom Industry SA, lider pe piata sistemelor de aluminiu, a incheiat 2023 cu o cifra de afaceri de 118,1 milioane de lei, cu aproximativ 8,3% mai mare fata de 2022, conform situatiilor financiare preliminare. Rezultatele sunt importante ȋn contextul ȋn care volumul lucrarilor de constructii, la cladirile rezidentiale, a scazut cu 6,6%, iar la cele nerezidentiale a crescut cu doar 2,3%, ȋn 2023, comparativ cu anul anterior, arata INS. Ȋn 2024, compania va lansa pe piata locala noi produse si continua investitiile ȋn digitalizare.
„Vorbim despre al cincilea an consecutiv de crestere a companiei. Diversitatea si calitatea produselor, dar si efortul continuu de a oferi cele mai bune solutii tehnice, operationale si financiare clientilor au contribuit decisiv ȋn consolidarea pozitiei de lider pe piata sistemelor de aluminiu. Ȋn paralel cu ȋmbunatatirea experientei clientilor, ne concentram si pe dezvoltarea culturii organizationale, pe motivarea si implicarea angajatilor si extinderea si fidelizarea portofoliului de colaboratori. Ȋn acelasi timp, continuam actiunile de responsabilitate sociala si de mediu“, a declarat Marius Ionita, director general Alumil Rom Industry.
Alumil continua extinderea proiectelor de transformare digitala. Compania a lansat deja o a doua editie a programului de loialitate Alumilia, precum si platforma MyWindows, care permite beneficiarilor finali sa interactioneze mai simplu cu partenerii Alumil in procesul de cerere de oferte.
Complementar, compania va initia anul acesta o serie de ateliere gratuite destinate specialistilor – arhitecti, proiectanti si ingineri – care abordeaza subiecte specifice despre industria profilelor de aluminiu.
Alumil investeste ȋn sisteme cu eficienta energetica crescuta
O prioritate pentru Alumil, in 2024, o reprezinta si introducerea de noi produse cu performante superioare pe piata locala. „Acordam o atentie deosebita sistemelor cu eficienta energetica crescuta, capabile sa raspunda atat cerintelor pietei, cat si reglementarilor in vigoare. Vorbim inclusiv despre sisteme certificate pentru case pasive. Portofoliul de produse Alumil se va extinde anul acesta cu o noua categorie de produse – sistemele din aluminiu rezistente la foc, certificate de laboratoare avizate din Europa, care ȋndeplinesc majoritatea specificatiilor ȋntalnite ȋn proiecte“, a mai precizat Marius Ionita. O alta noutate o reprezinta si gama de produse Outdoor, care ofera solutii pentru pergole bioclimatice, sisteme de imprejmuire si balustrade etc.
Produsele Alumil respecta standardele de mediu, sunt certificate international si asigura reduceri de pana la 50% ale costurilor lunare de incalzire si racire.
Si anul acesta compania acorda o atentie sporita programelor de responsabilitate sociala corporativa. In conformitate cu strategia anuntata la nivel de grup, Alumil Rom Industry si-a extins constant initiativele pe zona de sustenabilitate. In 2023, compania a dezvoltat activitatile de reciclare – prin cresterea cantitatilor colectate, dar si prin organizarea de cursuri pentru angajati – a participat la programe de impadurire, precum si la mai multe actiuni umanitare.
About Alumil
Alumil Rom Industry SA este, incepand din 1997, subsidiara a grupului Alumil Aluminium Industry SA. Grupul, care detine 12 fabrici in sase tari, este unul din liderii europeni in materie de extrudare aluminiu. Unitatile sunt specializate in design-ul si productia sistemelor arhitecturale de aluminiu, acoperind toate tipurile de aplicatii cunoscute in acest domeniu.
Partener Principal
MATEK Build Smart