Home Topics Comunicate de presa Tranzactiile M&A, o perspectiva juridica si fiscala
Tranzactiile M&A, o perspectiva juridica si fiscala

Tranzactiile M&A, o perspectiva juridica si fiscala

0

Pe 19 noiembrie 2019, NNDKP Legal & Tax si BusinessMark, au organizat evenimentul „Tranzactiile M&A: aspecte cheie juridice, fiscale si de business intr-o perspectiva 360 de grade”.

Evenimentul i-a avut ca vorbitori pe: RUXANDRA BOLOGA, Partener NNDKP, unul dintre coordonatorii practicii de Corporate/M&A, GEORGETA DINU, Partener NNDKP, coordonator al practicilor de Concurenta, Ajutor de Stat, Drept UE, SILVIU BADESCU, Partener, NNDKP Consultanta Fiscala, VLAD NASTASE, CEO, Concilium Consulting.

Discutia a fost moderata de ANCA TOMA, Director Business Development si Marketing in cadrul NNDKP.

Specialistii NNDKP au prezentat si analizat subiecte, precum: pregatirea vanzarii sau achizitiei unei companii, aspecte privind procesul de due diligence pentru achizitia unui business concurent; modalitati de finantare a unei achizitii; consideratii fiscale ce ar trebui avute in vedere in legatura cu finantarea unei achizitii; aspecte juridice in decizia de achizitie sau vanzare; elemente cheie in negocierea contractelor; implicatiile fiscale la o achizitie de active in comparatie cu o achizitie de titluri de participare; protejarea valorii companiei achizitionate pana la intrarea efectiva in companie a noului proprietar; asigurarea continuitatii business-ului si tranzitia spre noul cumparator.

Primul aspect pe care il recomandam oricarei companii sa il aiba in vedere in procedura de demarare a unui proiect de tip M&A este selectarea unor consultanti potriviti: financiari, juridici si de taxe. Aspectul critic care trebuie avut in vedere este ca acestia sa nu fie doar tehnic calificati, ci parteneri cu care sa existe o chimie buna. Cel de-al doilea aspect este recomandarea de a va evalua afacerea prin propriul proces de vendor due dilligence – financiar, juridic si de taxe – identificand astfel posibilele elemente problematice care ar trebui gestionate inainte de a se transforma in aspecte care v-ar putea slabi pozitia de negociere”, a precizat Ruxandra Bologa intr-unul din raspunsurile sale cu privire la cum se pregateste vanzarea sau achizitia unei companii.

In continuare, Georgeta Dinu si Silviu Badescu au vorbit despre procesul de due dilligence pentru achizitia unui business concurent, pentru a evita riscurile concurentiale generate de accesul la date comerciale sensibile.

„In cele mai multe cazuri, potentialul cumparator vrea sa stie tot. Vanzatorul, la randul lui, e dispus sa arate cat mai mult, dar are si preocuparea ca unele dintre informatii sunt sensibile si ca trebuie sa le arate inainte de a fi sigur ca tranzactia se va incheia. Ce facem daca eu, cumparator, aflu informatii despre un business, dar apoi nu cumpar? Sunt mecanisme care implica echipe comune care sa evalueze informatiile sensibile si pentru care trebuie stabilita o procedura de acces,”, a spus Georgeta Dinu.

La randul sau, Silviu Badescu a punctat ca „perspectiva fiscala e importanta in orice tranzactie de M&A”.

„Sunt diverse lucruri care trebuie sa se discute: tranzactia e cu sau fara TVA, cum structurez tranzactia, care sunt implicatiile fiscale, ce ma ajuta, ce ma da inapoi? Importanta due dilligence este majora: cum negociez, cum pun problema ca strategie in negociere, ce structura aleg la nivel de strategie? Toate aspectele trebuie discutate si vazute pe tot parcursul procesului de achizitie”, a detaliat el.

In ceea ce priveste indicatorii de business care determina o reanalizare de strategie pentru companie si actionariat, Vlad Nastase a punctat:

 „Fiecare companie trebuie sa evalueze daca si-a atins potentialul maxim in actualul model de business si daca poate sa aduca ceva in plus prin modelul nou de business, dar si daca masurile le sunt la indemana. Asistam in Romania si la un nou fenomen: schimbul de generatii. Asadar si factorul de varsta ar putea fi un indicator care sa raspunda la aceasta intrebare. In acelasi timp, companiile care rezista de cel putin 10 ani in piata, un posibil investitor le va observa”.

In cea de-a doua sesiune, specialistii NNDKP au vorbit despre elementele cheie in negocierea contractelor de achizitie/vanzare, cu accent pe mituri si adevaruri referitoare la due dilligence, clauzele de raspundere si de despagubire si modalitatile de stabilire a pretului.

Recomandarea generala oferita de specialistii NNDKP reprezentantilor companiilor interesate de proiecte de tip M&A este aceea de a avea o imagine de ansamblu asupra riscurilor, pentru ca numai asa isi vor putea stabili pozitia de negociere.

Despre NNDKP:

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) este promotor al avocaturii de business in Romania de 30 de ani, fiind recunoscuta ca un pionier al pietei de profil locale. Cu birouri la Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara si Brasov, NNDKP ofera servicii de asistenta juridica si consultanta fiscala complete si integrate.

De-a lungul celor trei decenii de activitate, NNDKP a oferit consultanta juridica in tranzactii si proiecte reper pentru evolutia comunitatii de afaceri din Romania, precum privatizarea BCR, pentru o suma record la vremea respectiva in Europa de Est sau privatizarea Romtelecom, o tranzactie ce a stimulat piata telecomunicatiilor din Romania.

Firma reprezinta Romania in unele dintre cele mai importante asociatii profesionale la nivel international – Lex Mundi, World Services Group – si este membru fondator al SEE Legal. NNDKP este clasata in mod constant pe primele pozitii in toate ariile de practica cercetate de catre Chambers & Partners, Legal500 si IFLR1000 si a fost numita de patru ori Cea mai buna casa de avocatura din Romania din noua editii ale prestigioasei gale Chambers European Awards.

Despre BusinessMark:

Mark your B2B opportunity, alaturi de BusinessMark, companie ce ofera servicii integrate B2B. Principala linie de activitate a BusinessMark este organizarea de evenimente business „concept propriu” prin care ne propunem sa oferim mediului de afaceri romanesc un spatiu profesionist de discutii si networking. Combinand  metode de comunicare si business matchmaking, oferim partenerilor nostri modele de dezvoltare complexe, conectandu-i in mod direct cu mediul de afaceri si creand oportunitati de parteneriat strategic.