Home Topics Comunicate de presa Schimburile comerciale intre Germania si Republica Moldova in usoara crestere fata de 2022
Schimburile comerciale intre Germania si Republica Moldova in usoara crestere fata de 2022

Schimburile comerciale intre Germania si Republica Moldova in usoara crestere fata de 2022

0

AHK Romania anunta rezultatele centralizate pe anul 2023, preluate de la Biroul Federal de Statistica al Germaniei, Destatis

Comertul total (importuri + exporturi) al Republicii Federale Germania cu Republica Moldova a crescut in 2023 cu 5,3% fata de anul precedent, potrivit Destatis. Astfel volumul comertului intre cele doua state a depasit 871,2 mil. EUR. Exporturile Germaniei catre Republica Moldova au insumat 547,7 mil. EUR (+2%), in vreme ce importurile s-au ridicat la 323,5 mil. EUR (+11,4%).

„Agenda de reforme a actualului guvern al Republicii Moldova este remarcabila. Suntem convinsi ca aceasta contribuie la intarirea relatiilor bilaterale si ca tot mai multe companii germane sunt interesate de Republica Moldova ca amplasament pentru afaceri. Exista potential de colaborare in special in industria prelucratoare si cea alimentara, in domeniul energiei si al comertului”, a declarat Sebastian Metz, Director general si membru in Consiliul Director al AHK Romania.

Republica Moldova ocupa locul 95 in clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei.

Despre Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania)

AHK Romania este reprezentanta oficiala a economiei germane. Infiintata in 2002, AHK numara peste 600 de firme-membre si ofera companiilor o platforma importanta pentru networking, schimb de informatii si experiente. Prin serviciile pe care le ofera si prin evenimentele pe care le organizeaza, AHK Romania sustine activ companiile germane la intrarea lor pe piata romaneasca si este totodata partener al firmelor romanesti interesate de piata germana. De la 1 ianuarie 2020, in cadrul AHK Romania functioneaza si Centrul de competenta pentru Republica Moldova. Dorim astfel sa intensificam relatiile de afaceri intre companii din Romania, Republica Moldova si Germania si sa contribuim semnificativ la dezvoltarea economica a Republicii Moldova.

Laitmotivul AHK 2024: Innovation Drives the Future

Inovatia este forta motrice a progresului. Ea ne schimba viata si ne modeleaza viitorul, oferind solutii pentru provocarile locale si globale. Inovatie inseamna crestere economica si cresterea nivelului de trai – dar si tehnologii de ultima generatie, transformare si adaptare la situatii noi. De aceea dedicam acest an temei „Innovation Drives the Future”. AHK Romania joaca deja un rol central in promovarea inovarii in cadrul comunitatii de afaceri romano-germane, prin sustinerea activa a cooperarii in diferite domenii inovatoare, precum si a politicilor economice orientate catre inovare.