Home Topics Comunicate de presa Cover Grup Construct: Cifra de afaceri dublata in 2020. Romanii se muta la curte, pe fondul crizei sanitare
Cover Grup Construct: Cifra de afaceri dublata in 2020. Romanii se muta la curte, pe fondul crizei sanitare

Cover Grup Construct: Cifra de afaceri dublata in 2020. Romanii se muta la curte, pe fondul crizei sanitare

0
  • Tot mai multi romani s-au mutat sau au renovat locuinte din afara oraselor, la curte, pe fondul crizei sanitare.
  • Cover Grup Construct activeaza de 14 ani pe piata serviciilor personalizate pentru acoperisuri din Romania. Si in 2020 si-a mentinut ritmul de crestere, cu o cifra de afaceri dubla fata de 2019, de 2 milioane de euro.
  • Efervescenta in piata muncii, in constructii, in 2020. Angajati din varii domenii si-au cautat un loc de munca, inclusiv in constructii.

 

Cover Grup Construct, de 14 ani unul dintre principalii montatori de acoperisuri de pe piata locala, anunta o dublare a cifrei de afaceri, in 2020, si totodata cel mai bun din istoria sa. In acest timp, compania a adaugat portofoliului sau alte cateva zeci de proiecte personalizate, cu valori ce au atins chiar 200.000 eur/ proiect, cele mai multe dintre ele venind din recomandarile clientilor precedenti.

 

Romanii se muta la curte, pe fondul crizei sanitare

Cu toate ca anul 2020 a debutat incert, in contextul crizei sanitare, iar multe dintre proiecte s-au anulat, cateva luni mai tarziu piata de constructii a crescut puternic – atat in ceea ce priveste proiectele individuale, cat si complexurile rezidentiale din afara oraselor mari.

“Am inregistrat cereri atat de la clientii nostri, persoane fizice, cat si dezvoltatori – persoane juridice, pentru realizarea sau renovarea de acoperisuri ale proiectelor din afara oraselor. Pe fondul crizei sanitare, romanii au urmarit sa aduca imbunatatiri proprietatilor la curte, ori sa achizitioneze una. Din acest considerent, unul dintre cele mai complexe proiecte gestionate de Cover Grup Construct in 2020 nu a fost unul comercial – precum in anii precedenti, ci un complex rezidential din zona de Nord a Bucurestiului”, precizeaza Florin Pana, Fondatorul Cover Grup Construct.

 

Valoarea proiectelor de constructii sau renovari, mai mare in 2020

Datele Cover Grup Construct din 2020 indica o crestere a vanzarilor de proiecte personalizate – proiecte care urmaresc nu implementarea solutiei celei mai accesibile, ci aceleia care se potriveste cel mai bine asteptarilor clientului sau a conceptului architectural, si cu o durata mai mare de utilizare.

Astfel, in topul solicitarilor clientilor s-au plasat invelitorile din segmentul premium: tigla metalica simpla sau cu granule minerale, dar si tabla faltuita cu o grosime si un strat de protectie mai mare.

“Un factor important care a condus la aceasta schimbare si dezvoltare din piata sunt chiar clientii. Pe parcursul celor 14 ani de activitate am observat ca sunt din ce in ce mai informati, cat si mai atenti la detalii si la calitatea materialelor, lucrarilor si finisajelor. Sunt tot mai putini clienti care se lasa ghidati de pret, pentru majoritatea fiind din ce in ce mai importanta durabilitatea, implicit calitatea. La fel se poate spune si despre numarul celor care apeleaza la sfaturile profesionistilor, de la proiectanti-arhitecti si pana la noi, specialistii in solutii profesionale de consultanta si montaj”, mai spune Florin Pana.

Una dintre cele mai complexe si mari lucrari in care au fost implicati specialistii Cover Grup Construct in 2020 a fost un proiect comercial de amploare din zona Cernica: 2.500 mp de tabla faltuita, folosita preponderent ca element decorativ, cu o valoare de 200.000 de euro.  Aceasta a fost urmata de un proiect rezidential alcatuit din 11 locuinte, insumand 2.100 de metri patrati de tabla faltuita, cu ferestre de mansarda si elemente decorative pentru fatada, si ele realizate din tabla faltuita.

 

Efervescenta in piata muncii. Modalitatile de motivare a angajatilor in constructii

In 2020, pe fondul crizei sanitare, piata muncii din domeniul constructiilor a evoluat neasteptat. “Foarte multe persoane au cautat sa se angajeze, venind din alte domenii. Si echipa noastra s-a marit astfel; spre exemplu, unul dintre noii nostri colegi vine din domeniul vanzarilor auto”, spune Florin Pana.

In ceea ce priveste motivarea angajatilor din constructii, la Cover Grup Construct s-au identificat si se respecta cateva elemente care tin de nevoile acestora: programul de lucru de 8 ore, stabilitatea si conditiile financiare optime, alaturi de beneficiile unui loc de munca in siguranta.

„Punctul nostru forte sunt angajatii si clientii. Suntem mandri si bucurosi sa vedem ca datorita lor, de 14 ani, Cover Grup inregistreaza o crestere sustinuta. Consider ca aceasta reusita este posibila nu doar multumita colegilor care au ramas alaturi de noi de la inceput si care se implica zi de zi, in fiecare proiect, ci si clientilor care ne-au oferit recunoasterea lor si ne-au recomandat mai departe”, mai precizeaza Florin Pana.

Pentru 2021, Cover Grup Construct preconizeaza mentinerea trendului ascendent de crestere a pietei de constructii, implicit a business-ului, cu cel putin 25%.

 

 

Despre Cover Grup Construct

Cover Grup este unul dintre cei mai importanti furnizori de solutii complete de acoperire personalizate din Romania, fiind specializat de 14 ani pe aceasta nisa. Echipa este alcatuita din 20 de montatori acreditati de producatori, care gestioneaza o gama larga de proiecte, de calibre diferite – de la clienti privati la constructori sau companii multinationale.

Compania s-a dezvoltat si s-a impus pe piata montajului de acoperisuri personalizate oferind servicii integrate si potrivite oricarui proiect. De la consultanta gratuita si pana la vanzare, livrare si montaj – impreuna cu garantia si post garantia lucrarilor pentru perioade indelungate, Cover Grup Construct a cladit, incepand cu 2007, un business cu rezultate in crestere constanta pe parcursul unui deceniu. Prin activitatea intreprinsa de-a lungul anilor, furnizorul a contribuit la educarea consumatorilor, favorizand calitatea in alegerile pe care acestia le fac.

Expertiza Cover Grup este reflectata de cei 400.000 de metri patrati de acoperisuri, respectiv 100.000 de metri liniari de sisteme de colectare montati in cei 14 ani de activitate, in contextul a peste 4.000 de proiecte. In plus, peste 90% dintre lucrarile receptionate si finalizate in tot acest timp au venit in urma recomandarilor primite din partea clientilor.