STRABAG a castigat contractul pentru realizarea unui parc fotovoltaic si a unui sistem de stocare a energiei la Aeroportul Iasi
- Parc fotovoltaic cu o capacitate instalata de 4,42 MWp si sistem de stocare a energiei de 4,73 MWh
- Proiectul va contribui la cresterea independentei energetice si la reducerea emisiilor de carbon ale Aeroportului Iasi
- Tehnologii integrate de stocare a energiei si monitorizare digitala pentru optimizarea consumului energetic si cresterea rezilientei operationale
Contractul pentru proiectarea si executia noului parc fotovoltaic cu sistem integrat de stocare a energiei destinat Aeroportului Iasi, unul dintre aeroporturile cu cea mai rapida dezvoltare din Romania, a fost semnat. Lucrarile de proiectare si executie vor fi realizate de echipa Building Construction din cadrul STRABAG Romania, desemnata castigatoarea acestui contract.
In valoare de aproximativ 19,5 milioane lei (fara TVA), contractul include atat etapa de proiectare, cat si cea de executie si reprezinta un nou pas in angajamentul STRABAG de a sustine tranzitia energetica prin dezvoltarea unor solutii de infrastructura sustenabila.
Proiectul prevede instalarea a aproximativ 7.552 de module fotovoltaice monocristaline de inalta eficienta, cu o putere instalata totala de 4,42 MWp (DC), sustinute de 21 de invertoare de tip string, cu o putere totala de 3,15 MW (AC).
O componenta esentiala a proiectului este sistemul integrat de stocare a energiei in baterii, care va asigura o capacitate totala de stocare de 4,73 MWh. Acesta va permite stocarea surplusului de energie produs in perioadele cu iradiere solara ridicata si utilizarea acestuia in intervalele cu cerere crescuta sau productie fotovoltaica redusa, contribuind astfel la cresterea eficientei si sigurantei alimentarii cu energie.
Parcul fotovoltaic va fi amplasat pe o suprafata de aproximativ 58.500 de metri patrati si va fi integrat in infrastructura electrica existenta a aeroportului. Pe langa instalatiile de producere si stocare a energiei, proiectul include realizarea retelelor electrice, instalarea transformatoarelor, a sistemelor de monitorizare si control (SCADA), a unei statii meteorologice locale, a sistemelor de securitate, precum si a infrastructurii auxiliare necesare pentru operarea in conditii de siguranta si eficienta.
De asemenea, obiectivul va fi echipat cu o platforma de monitorizare in timp real, care va permite supravegherea continua a productiei de energie, a performantei sistemului de stocare si a parametrilor operationali. Aceasta abordare digitala va contribui la gestionarea eficienta a activelor si la asigurarea fiabilitatii operationale pe termen lung.
Acest proiect are o semnificatie aparte pentru noi, deoarece marcheaza revenirea STRABAG la Aeroportul Iasi, unde, in urma cu doi ani, am finalizat cu succes noul terminal T4. Prin integrarea productiei de energie regenerabila, a tehnologiilor de stocare si a sistemelor digitale de monitorizare, contribuim la cresterea eficientei energetice, a rezilientei operationale si la reducerea impactului asupra mediului. Suntem mandri sa continuam dezvoltarea unor proiecte de infrastructura care sustin atat conectivitatea, cat si sustenabilitatea.
Bogdan Marginean
Technical Managing Director – Building Construction Team, STRABAG Romania
- Semnarea contractului pentru proiectarea si executia celui de-al doilea parc fotovoltaic reprezinta un nou pas concret in strategia noastra de dezvoltare sustenabila si de crestere a independentei energetice a Aeroportului Iasi. Felicit echipa STRABAG pentru castigarea acestui proiect important si sunt convins ca, prin profesionalismul si experienta sa, va contribui la implementarea cu succes a unei investitii de referinta pentru infrastructura aeroportuara din Romania. Odata finalizat, acest proiect ne va permite sa acoperim, impreuna cu primul parc fotovoltaic, pana la 95% din necesarul de energie al aeroportului, reducand semnificativ costurile operationale si impactul asupra mediului. Este o investitie strategica, finantata din fonduri europene, care confirma angajamentul nostru pentru modernizare, eficienta si dezvoltare responsabila pe termen lung.
Romeo Vatra – Directorul General al Aeroportului Iasi
- Aeroportul Iasi isi continua parcursul de dezvoltare prin investitii moderne, cu beneficii concrete atat pentru infrastructura aeroportuara, cat si pentru comunitatea pe care o deserveste. Avem responsabilitatea de a investi in proiecte care asigura eficienta, sustenabilitate si o utilizare inteligenta a resurselor publice, iar aceasta investitie in energie verde raspunde celor trei obiective. Cu acest nou parc fotovoltaic, ne aliniem standardelor europene privind tranzitia energetica si protectia mediului. In acelasi timp, reducem costurile de operare si consolidam independenta energetica a aeroportului. Felicit echipa Aeroportului Iasi si partenerii implicati pentru acest nou pas inainte si sunt convins ca vom continua sa dezvoltam proiecte care contribuie la modernizarea judetului si la cresterea calitatii serviciilor oferite pasagerilor.
Costel Alexe – Presedintele Consiliului Judetean Iasi
Contractul prevede o perioada de proiectare de trei luni si o perioada de executie de sapte luni.
Despre STRABAG SE
STRABAG SE este un grup tehnologic european specializat in servicii de constructii, lider in domeniul inovatiei si al soliditatii financiare. Activitatile noastre acopera toate sectoarele industriei constructiilor si intregul lant valoric al sectorului. Cream valoare adaugata pentru clientii nostri prin adoptarea unei abordari de constructie de tip „end-to-end” pe intregul ciclu de viata al proiectului – de la planificare si proiectare, trecand prin executie, exploatare si administrarea cladirilor, pana la renovare sau demolare. In toate activitatile noastre, ne asumam responsabilitatea fata de oameni si mediu: modelam viitorul constructiilor si realizam investitii semnificative in portofoliul nostru de peste 250 de proiecte de inovare si 400 de proiecte de sustenabilitate. Prin munca asidua si dedicarea celor aproximativ 86.000 de angajati ai nostri, generam o productie anuala de aproximativ 19 miliarde de euro.
Reteaua noastra densa de filiale din diverse tari europene si de pe alte continente ne extinde aria de acoperire mult dincolo de granitele Austriei si Germaniei. Colaborand cu parteneri puternici, urmarim un obiectiv clar: sa proiectam, sa construim si sa operam proiecte de constructii intr-un mod care protejeaza clima si conserva resursele. Mai multe informatii sunt disponibile la strabag.com
STRABAG activeaza pe piata romaneasca din 1991 si si-a stabilit sediul central la Bucuresti in 1994. In prezent, Grupul STRABAG are filiale in toate regiunile importante ale Romaniei si activeaza in toate sectoarele de constructii, in special in segmentele infrastructurii de transport, constructiilor de cladiri si ingineriei civile, precum si in proiecte de constructii de mediu. STRABAG Romania a incheiat anul 2023 cu o crestere de 65% a volumului de productie, de la 315,46 milioane de euro in 2022 la 519,26 milioane de euro. De asemenea, a inregistrat o crestere de 10% a numarului de angajati (FTE), de la 1.768 in 2022 la 1.942 de angajati (FTE) la sfarsitul anului trecut.
- Mai multe informatii la strabag.com.
- Vizitati sectiunea noastra de stiri la newsroom.strabag.com.
Partener Principal
MATEK Build Smart