Home Topics Comunicate de presa Schimburile comerciale intre Romania si Germania in scadere
Schimburile comerciale intre Romania si Germania in scadere

Schimburile comerciale intre Romania si Germania in scadere

0

In prima jumatate a anului 2025, relatiile comerciale dintre Romania si Germania au inregistrat o scadere de 1,9 % fata de anul precedent.

Potrivit Oficiului Federal de Statistica (Destatis), volumul schimburilor comerciale (importuri si exporturi) intre Romania si Germania in perioada ianuarie-iunie 2025 s-a ridicat la 21,1 miliarde EUR, in scadere cu 1,9 % fata de perioada similara a anului precedent.

Exporturile catre Germania au insumat 9,7 miliarde EUR in prima jumatate a anului 2025, o scadere de 4,7 % fata de aceeasi perioada a anului trecut. Importurile din Germania au stagnat, cu o crestere de doar 0,5 %, ajungand la 11,4 miliarde EUR.

Aceste rezultate plaseaza Romania pe locul 18 in ceea ce priveste exporturile germane si pe locul 19 in ceea ce priveste importurile. In ansamblu, Romania coboara de pe locul 16 pe locul 17 in clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei.

„Dupa ani de crestere continua a comertului bilateral, ne asteptam la o scadere a schimburilor comerciale pentru intregul an. Faza de incetinire economica si reducerea activitatilor industriale din Germania isi lasa amprenta si asupra schimburilor economice bilaterale. Dar si dinamica economica in scadere din Romania are impact negativ asupra comertului bilateral. Cu atat mai mult este necesar ca in Romania masurile fiscale sa fie orientate astfel incat sa nu mai reprezinte o povara pentru companii. In special, decizia recenta de a continua impozitarea pe cifra de afaceri (IMCA) are un impact negativ asupra companiilor. Acest tip de impozitare reduce disponibilitatea de a investi, punand in unele cazuri sub semnul intrebarii chiar baza afacerilor si, prin urmare, veniturile fiscale viitoare, care sunt insa extrem de necesare din cauza situatiei bugetare precare. Acest impozit contrazice insasi dorinta guvernului de a implementa politici economice care sa stimuleze cresterea economica”, explica Sebastian Metz, director general si membru in Consiliul Director al AHK Romania.

 

Despre Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania)

AHK Romania este reprezentanta oficiala a economiei germane. Infiintata in 2002, AHK numara peste 670 de firme-membre si ofera companiilor o platforma importanta pentru networking, schimb de informatii si experiente. Prin serviciile pe care le ofera si prin evenimentele pe care le organizeaza, AHK Romania sustine activ companiile germane la intrarea lor pe piata romaneasca si este totodata partener al firmelor romanesti interesate de piata germana. De la 1 ianuarie 2020, in cadrul AHK Romania functioneaza si Centrul de competenta pentru Republica Moldova. Dorim astfel sa intensificam relatiile de afaceri intre companii din Romania, Republica Moldova si Germania si sa contribuim semnificativ la dezvoltarea economica a Republicii Moldova.

Tema anului 2025: People.Skills.Competitiveness.

Cu tema anuala – People.Skills.Competitiveness. – subliniem rolul central al angajatilor in succesul unei companii. Angajatii si competentele lor sunt coloana vertebrala a fiecarei companii si contribuie in mod semnificativ la competitivitate. Angajatii calificati si valorosi constituie baza pentru inovare, productivitate si crestere. Investind in competentele lor si in formarea continua, companiile pot crea un mediu de lucru dinamic, care sa incurajeze creativitatea si angajamentul. Prin urmare, companiile membre AHK se concentreaza pe gestionarea strategica a talentelor si pe bunastarea angajatilor, nu numai pentru a imbunatati performanta afacerii, ci si pentru a promova un mediu de afaceri durabil si competitiv in Romania si Germania.