Home Topics Comunicate de presa Proiectul rezidential Cloud 9 din zona Aviatiei vizeaza un grad de vanzare de 90% pana la finalul anului
Proiectul rezidential Cloud 9 din zona Aviatiei vizeaza un grad de vanzare de 90% pana la finalul anului

Proiectul rezidential Cloud 9 din zona Aviatiei vizeaza un grad de vanzare de 90% pana la finalul anului

0

Proiectul rezidential Cloud 9 dezvoltat de Akcent Development in cartierul Aviatiei din nordul Bucurestiului a atins un grad de vanzare al apartamentelor de 67%, fiind vandute 550 de unitati dintr-un total de 820 de apartamente construite. Pana in prezent, au fost vandute toate unitatile de 2 camere, iar pana la sfarsitul anului 2021 dezvoltatorul isi propune sa atinga un grad de vanzare de 90%.

Inceputa in mai 2018, constructia celor patru blocuri de apartamente a fost finalizata in intregime intr-un interval de doi ani. Proiectul cuprinde apartamente in 18 configuratii cu suprafete variind intre 48 si 144 de metri patrati, precum si trei penthouse-uri exclusiviste cu piscina privata care au fost tranzactionate. Parcarea subterana dispune de 1.100 de locuri, fiind dotata si cu facilitati pentru incarcarea masinilor electrice. Spatiile comerciale amenajate la parterul blocului dinspre soseaua Pipera sunt in curs de inchiriere catre un supermarket, un restaurant si o cafenea, zona comerciala urmand a fi completata de servicii precum clinica medicala, notariat, sala de fitness si o curatatorie de haine.

Laurentiu Afrasine, CEO Akcent Development: „Proiectul Cloud 9, cel mai mare ansamblu rezidential premium din Bucuresti dezvoltat intr-o singura etapa, beneficiaza de apartamente cu o compartimentare inteligenta, o luminozitate ridicata oferita de spatiile vitrate mari si o pozitie avantajoasa pentru cei care lucreaza in zona de nord a Bucurestiului. In noul context, cumparatorii sunt din ce in ce mai interesati de unitatile de tip duplex cu gradini private la parter cu suprafete cuprinse intre 35 si 110 metri patrati, un spatiu verde ideal pentru lucru si relaxare. Suntem convinsi ca sezonul cald si preconizata relaxare a restrictiilor vor impulsiona vanzarile, astfel incat sa ne atingem obiectivele stabilite.”

Cloud 9 beneficiaza de materiale de constructie si finisaje interioare premium atat in zonele comune, cat si in interiorul apartamentelor. Acestea includ fatada ventilata cu termosistem de vata minerala bazaltica Knauf de 10 cm si tamplarie exterioara din aluminiu Schuco, care asigura o izolare fonica desavarsita. Fiecare bloc dispune de o centrala termica Viessmann cu control individual si doua lifturi Kone. La interior, apartamentele au ceramica portelanata Saloni si parchet laminat Balterio, precum si aparate de aer conditionat Mitsubishi Electric. Proiectul beneficiaza de sistem de concierge pentru rezidenti, acces facil la transportul public, numeroare linii de autobuz avand statie in dreptul proiectului, in timp ce statia de metrou Aurel Vlaicu se afla la mai putin de 10 minute de mers pe jos. Promenada Mall si Parcul Regele Mihai I (Herastrau), cel mai mare din Bucuresti, completeaza peisajul zonei, una dintre cele mai ofertante in materie de facilitati din Bucuresti.

 

Despre Akcent Development

Grupul Akcent Development, unul dintre cei mai mari dezvoltatori pe segmentul rezidential din Bucuresti, cu 20 de ani de prezenta pe piata imobiliara din Capitala si aproximativ 7.500 de apartamente in portofoliu, detine proiectul rezidential Cloud 9, cladirile de birouri Mendeleev Office 5, Eminescu Offices, Rosetti Tower, si urmeaza sa dezvolte alte doua proiecte rezidentiale in zona de nord a Bucurestiului.