O biserica fortificata, o cetate si legatura cu comunitatea. Cum se invata restaurarea, „pe viu”, la Roades si Jimbor

„Restaurari de poveste” din seria „Cine asculta o casa?”, episodul 6

• Episodul 6 al seriei „Restaurari de poveste” surprinde lucrarile de restaurare la Biserica Fortificata din Roades si la Cetatea din Jimbor, unde mesteri, arhitecti, studenti si voluntari lucreaza impreuna.
• Filmarile aduc in prim-plan tehnici traditionale, materiale naturale si o abordare „minim invaziva” in restaurare, sub indrumarea echipei Ambulanta pentru Monumente.
• Episodul vorbeste despre solidaritatea generatiilor, de la mesteri si muncitori locali, pana la tineri arhitecti si voluntari care invata patrimoniul prin practica.

In episodul 6 al seriei „Restaurari de poveste”, parte din editia a IV-a „Cine asculta o casa?”, echipa Cronicarilor Digitali deschide portile a doua dintre cele mai spectaculoase santiere de patrimoniu din Transilvania: Biserica Fortificata din Roades si Cetatea din Jimbor. Mesteri, arhitecti, studenti si voluntari lucreaza cot la cot la refacerea acoperisului si a turnului bisericii fortificate, intr-un loc unde lemnul, piatra si traditia devin instrumente de invatare si de solidaritate, sub indrumarea echipei Ambulanta pentru Monumente.

Dincolo de cadrele vizuale spectaculoase, episodul surprinde o realitate tot mai rara: aceea a restaurarii facute manual, cu respect pentru materialul original, dar si pentru mainile celor care lucreaza cu el.

Trecutul prins intre grinzi si mortar

Pe santier, fiecare detaliu are o poveste. Arhitectul Eugen Vaida, coordonatorul proiectului Ambulanta pentru Monumente, arata cum istoria si practica se intalnesc pe acelasi plan de lucru: „Turnul este datat in anul 1348, stim sigur acest lucru pentru ca primele grinzi au fost analizate si datate dendrocronologic.” Aici, restaurarea nu inseamna doar reparatie, ci si redescoperire. „Acoperisul bisericii a fost construit intre anii 1511 si 1517, timp de sase ani, intr-un stil gotic deosebit de frumos”, adauga Eugen Vaida.

Intr-un loc unde lemnul original mai poarta urmele secolelor trecute, fiecare masura conteaza. Structura acoperisului e refacuta piesa cu piesa, cu un amestec de migala si emotie pe care doar patrimoniul viu il poate inspira.

Munca in echipa, zile ploioase si foarte multa rabdare

Lucrarile nu sunt simple, nici din punct de vedere tehnic, nici uman. „Timp de patru saptamani a plouat aproape continuu. Am avut, poate, doar doua zile cu soare,” povesteste arhitecta Dora Dragulanescu, care coordoneaza o echipa tanara, dar extrem de implicata. Ea explica si filosofia care sta la baza interventiei: „De aceea preparam mortarul manual, in roaba, si nu folosim betoniera. Pe santier, singurul instrument electric de care ne-am folosit a fost bormasina.”

Pentru cei care lucreaza pe teren, restaurarea e mai mult decat o meserie: e o forma de a invata cum sa asculti o cladire. „Aici nu este vorba despre eficienta, ci despre intelegerea procesului,” spune Rares Ronkov, student arhitect si voluntar, care simte ca munca sa are o miza morala, nu doar profesionala: „Este o responsabilitate pentru tineri sa contribuie la salvarea patrimoniului si sa se formeze in aceasta directie.”

Mestesugul care nu se uita

Intr-un santier de patrimoniu, fiecare bataie de ciocan e o lectie. Mesterul Nicolae Gabriel Babos (Misky), venit din Marpod, explica diferenta intre o lucrare grabita si una facuta cu suflet: „Imi place sa lucrez fara ciment, cu materiale naturale, asa cum se facea odinioara.” Pentru el, fiecare tigla si fiecare piron e parte dintr-o poveste mai mare. „Dupa cum vedeti, aici avem sase tipuri de tigla: coada de castor, coada de randunica, bot de rata…”, spune cu mandrie, in timp ce arata detaliile acoperisului. Traditia e respectata pana la capat: „Pana si piroanele sunt facute manual, de fierar.”

Lectii de pe santier

Pentru muncitorii din sat, dar si pentru voluntarii care vin din toata tara, restaurarea e o forma de descoperire personala. Razvan Duti, localnic din Roades, a invatat mestesugul direct pe santier: „Am invatat sa realizez chertari, cepuri in lemn de stejar, astfel incat imbinarile sa fie precise.” El povesteste cu seriozitate cum „trebuie respectata o anumita masura. Daca te abati, risti sa compromiti lemnul.” Dar recunoaste si satisfactia care vine cu efortul: „Este o munca frumoasa, care iti da curajul sa mergi mai departe si sa readuci la viata monumente vechi.”

O generatie care invata sa repare

Episodul 6 din „Restaurari de poveste” vorbeste si despre transferul de cunostinte intre generatii. Pe langa arhitecti si mesteri, aici lucreaza si tineri voluntari. Luca Schiopu povesteste cu entuziasm: „Ma surprinde cat de putini tineri aleg sa vina in astfel de locuri.” Invata repede, iar la final de zi stie ca nu e doar o experienta tehnica, ci una care schimba perceptii.

Pentru Ilinca Ana Gramaticu, participarea este foarte importanta: „Am vrut sa traiesc o experienta practica, pe teren, sa inteleg concret ce inseamna restaurarea.”. Iar Amer El-Ibrahim a descoperit proiectul „pe Instagram, pe pagina Genstiri”, semn ca patrimoniul poate fi transmis si prin limbajul digital, acolo unde tinerii se simt ca acasa.

Restaurarea ca exercitiu de responsabilitate

Restaurarea nu inseamna doar refacere, ci si alegerea atenta a interventiilor. „Un principiu esential al restaurarii este cel al interventiei minim invazive, sa pastrezi cel putin 70% din elementele originale,” explica Rares. Aceasta atitudine, de respect fata de structura existenta, defineste intreaga filozofie a proiectului.

Eugen Vaida subliniaza si logica din spatele selectiei monumentelor: „Sunt trei criterii principale: valoarea arhitecturala, stadiul de degradare si implicarea comunitatii.” In acelasi timp, proiectul are si un rol formator: „Incercam sa formam viitorii specialisti tineri. In scoala se studiaza teorie, iar noi completam cu partea practica, direct pe teren.”

Seria „Restaurari de poveste” a reusit sa aduca in fata publicului nu doar monumente refacute, ci si oameni care le dau sens. Fiecare episod devine o fereastra catre o lume a solidaritatii si a respectului pentru trecut.

Docu-seria, parte din proiectul cultural „Cine asculta o casa?” – Editia a IV-a, este realizata de Asociatia Human Made Art, cu sprijinul Ordinului Arhitectilor din Romania, din Timbrul de Arhitectura, alaturi de Institutul National al Patrimoniului, Complexul National Muzeal ASTRA si Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti.

Partenerii media ai proiectului sunt Radio Romania Cultural, Revista Zeppelin, Igloo Magazine si MATEK.

Despre Cronicari Digitali

Platforma Cronicari Digitali, produsa de agentia de PR Zaga Brand, Asociatia Human Made Art si Institutul National al Patrimoniului a reusit sa aduca alaturi o comunitate vasta de oameni preocupati de valori culturale, personalitati, experti, vedete, creatori de continut, si deruleaza anual proiecte offline si online care se disting prin creativitate si modalitati inovative de storytelling digital. Cronicari Digitali dezvolta produse new media, social media, BTL, PR pentru branduri si institutii preocupate de patrimoniul cultural, turism cultural, gastronomie, multietnicitate si comunitati.

Facebook.com/cronicaridigitali

Instagram.com/cronicaridigitali