Home Articole Amenajari, Finisaje, Iluminat Mugurel Horia Rusu, director general Hornbach Romania – un om care crede in familie si in promovarea valorilor romanesti
Mugurel Horia Rusu, director general Hornbach Romania – un om care crede in familie si in promovarea valorilor romanesti

Mugurel Horia Rusu, director general Hornbach Romania – un om care crede in familie si in promovarea valorilor romanesti

0

In spatele unei mari responsabilitati si a numeroaselor actiuni de succes intreprinse in calitate de director general al Hornbach Romania se afla Mugurel Horia Rusu, un om surprinzator de cald, empatic si onest. Marturisim ca discutia cu Mugurel Horia Rusu curge simplu, sincer si deschis si este o incantare sa stai de vorba cu el. Mugurel Horia Rusu este un om care nu are retineri in a se deschide si a descrie modul in care vede viata si oamenii din jurul sau, fiind astfel o sursa de inspiratie pentru orice interlocutor.

Hai sa il descoperim impreuna pe acest om remarcabil care iubeste viata, crede in tineret si in capacitatea acestuia de a face ceva pentru Romania. Sau, asa cum spune chiar el: “Pe scurt, acesta sunt eu Horia Rusu. Este un interviu atipic dar acesta sunt eu, omul Horia Rusu”.

 

Tinerii – oameni frumosi, curati si talentati care merita ajutati pentru ca succesul sta in echipa

Tinerii sunt viitorul si, asa cum soarele inseamna pentru Mugurel Horia Rusu lumina, caldura, puterea si viata, ei reprezinta rasaritul Romaniei si merita ajutati sa isi descopere talentul si sa il cultive. Acesta pare sa fie secretul din spatele echipelor de succes pe care isi bazeaza activitatea firma Hornbach Romania.

“Ma bucur de fiecare zi cand privesc rasaritul soarelui si imi pare rau cand apune. Apusul inseamna speranta unui nou rasarit, dar apusul este totdeauna un dar? Adica nu foarte multa siguranta. Cred foarte mult in copii, in tineret, sunt frumosi, curati, trebuie sa le descopar talentul si inteligenta pentru ca se nasc cu ele si avem obligatia sa le dezvoltam aceste calitati. Trebuie. Descoperindu-le, incep sa le placa, incep sa se foloseasca de ele.

Asta sunt eu. Descopar oamenii, le arat talentul, inteligenta. Le cultiv dupa care restul vine aproape de la sine. Rusu Horia – corect, nu mint, nu fur. Nu sunt comod, ci chiar incomod. Iubesc succesul, sa nu intelegeti gresit. Succesul meu inseamna oamenii, echipa. Si aici nu fac compromisuri. Iubesc ceea ce fac si imi respect firma si oamenii. Oamenii au dreptul si obligatia sa gandeasca liberi. Eu asa cred ca vine succesul.”

 

Un director general motivat si sustinut de familie, dar si de dorinta de a promova valorile romanesti

“Cea mai puternica (mare) motivatie sunt romanii, familia (sustinere), dupa care dorinta de succes impreuna cu ei. Romanii – am dorit sa arat lumii, mai exact Europei si celorlalti romani ca se poate munci, ca suntem talentati si se poate reusi. Romanului ii lipseste consecventa, disciplina.

Parerea mea, acest popor se naste cu talent si inteligenta dar mai are nevoie de cel putin 30% din disciplina si seriozitatea germana. Atunci am fi natiunea perfecta. Cred foarte tare in ceea ce spun, succesul nu vine oricum.”

 

Directorul Mugurel Horia Rusu – un familist convins, pasionat de Enduro care iubeste pictura

“Sunt un familist convins, membrii unei familii sanatoase sunt puternici. Se sprijina unii pe altii. In toti acesti ani sotia m-a sprijinit foarte mult, a avut multa intelegere cu mine,si si mai multa intelegere cu directorul Rusu. Ma intrebati cum reusesc sa scap de stres si de probleme. Ma gandesc la rasaritul soarelui, caldura, putere, lumina.

Da, am hobby-uri, practic Enduro, un sport cu motociclete destul de periculos. Ai nevoie de curaj, trebuie sa gandesti in permanenta, trebuie sa iei decizii ad-hoc, sa fii extrem de concentrat. Ma descarca de energia negativa acumulata si foarte mult de factorul stres. Imi place sa fiu bine informat. Imi place cultura, iubesc pictura – se trage din familie.”

 

Afacerile sanatoase se bazeaza pe o familie puternica

“Cred foarte tare in familie si in primul rand in omul de langa mine, in sprijinul pe care l-am primit in permanenta. Afaceri bune, sanatoase si prospere poti face daca ai o familie sanatoasa si puternica. Daca din punct de vedere al serviciului reusesti sa convingi angajatii ca a fi cinstit, a fi respectos si a fi capabil sa inveti in permanenta, succesul nu poate trece pe langa tine.”

 

Cum ar trebui sa fie atmosfera in magazinele Hornbach

“Nu ne cunoasteti, nu exista vizita asteptata sau neasteptata. Exista atitudini si asteptari. In magazine exista manageri in care eu am mare incredere. O si arat. Ei sunt stapanii casei. Le merge bine daca si angajatilor le merge la fel. Atmosfera potrivita, respectul fata de propria persoana si respectul pentru client.”

 

Ce nu reuseste Mugurel Horia Rusu sa creeze in totalitate in magazinele pe care le coordoneaza

“Doresc foarte mult sa ii fac pe angajati sa se simta romani. Si nu reusesc 100%. Doresc sa ii fac sa isi cunoasca obarsia, nu sa se ascunda. Si nu reusesc 100%. Doresc foarte mult sa ii fac sa aiba incredere in ei. Si nu reusesc 100%. Doresc sa mai am timp pentru aceste lucruri si nu mai reusesc 100%. Doresc si nu mai reusesc. Doresc sa spun daca aduceti copii pe lume, ocupati-va de ei, este o datorie dar pana acum succesul imi da dreptul sa spun am reusit, dar nu pot spune 100%.”

 

Nicaieri nu este ca acasa si avem nevoie de valori in care angajatii sa creada

“Nicaieri nu este ca acasa. Trebuie sa cream valori iar aceste valori trebuie sa cunoasca Romania in primul rand. Trebuie invatati sa o accepte. Migratia a existat din toate timpurile, nu o vom putea opri. Nu cred ca banii ii determina pe toti sa migreze ci recunoasterea valorii lor.”

Calitatile de baza pe care le doreste Mugurel Horia Rusu de la un angajat Hornbach Romania sunt “sa stie sa se foloseasca de talentul si calitatile sale descoperite de mine. Dupa care sa le arate si celorlalti, adica in cazul nostru colegilor si clientilor.”

In ceea ce priveste planurile de viitor ale companiei, directorul general ne spune “Noi traim in prezent si ne adaptam acestui lucru. Viitorul ne va impune planurile optime si nu se va putea da inapoi.”

 

Ce isi doreste Mugurel Horia Rusu pentru Craciun

“Fiind fumator de pipa, as vrea ca Mosul sa se gandeasca la doua pipe noi pentru mine. Urmatoarea si cea mai mare dorinta e sa am toata familia adunata in jurul bradului. Noi, romanii, asa am fost invatati si educati de catre, parinti, bunici si strabunici.”