Home Topics Companii Isopan Est: Productia urca la 1,3 milioane de metri patrati in primul semestru al anului. Piata creste in calitate si se maturizeaza
Isopan Est: Productia urca la 1,3 milioane de metri patrati in primul semestru al anului. Piata creste in calitate si se maturizeaza

Isopan Est: Productia urca la 1,3 milioane de metri patrati in primul semestru al anului. Piata creste in calitate si se maturizeaza

0

Isopan Est, cel mai mare producator de panouri termoizolante din Romania, parte a grupului italian Isopan, a inregistrat in prima jumatate a anului o crestere de 6% a volumului de productie, atingand un total de 1.3 milioane metri patrati de panouri realizate in fabrica din Popesti-Leordeni. In acelasi timp, profitabilitatea companiei a crescut cu 80%.

Cresterea productiei a fost, in medie, constanta pe parcursul primelor sase luni ale anului, cu exceptia lunii aprilie cand, in urma instituirii starii de urgenta la nivel national, constructorii au fost nevoiti sa se concentreze pe obiectivele operationale si sa asigure buna functionare a santierelor in conditii de siguranta sanitara pentru angajati.

Activitatea si fluxul comenzilor si-au revenit dupa luna aprilie, inregistrand o usoara crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut. La nivel de piata, in prima jumatate a anului, marile proiecte au continuat, constructorii orientandu-se catre lucrari pentru spatii industriale, logistice si de depozitare. De asemenea, am observat o tendinta in randul marilor investitori de a se indrepta catre materiale de constructii si panouri termoizolante cu o calitate ridicata, fara a prima pretul in alegerea facuta, mai ales atunci cand decizia este luata direct de beneficiar.

In contextul actual, pandemia a pus presiune pe legaturile comerciale, pe fluxul de marfuri, accentuand importanta planificarii logistice si a spatiilor industriale.

„Primele sase luni au fost luni de crestere, chiar si in contextul pandemiei, cu toate ca luna aprilie a avut un cu totul alt ritm in piata fata de alti ani, iar cel mai important este faptul ca am reusit sa lucram in conditii de siguranta si sa livram in regim normal comenzile catre parteneri. Este clar ca anul acesta putine lucruri vor functiona conform planificarilor, de aceea ne bucura sa vedem ca exista investitori seriosi, maturi, care vad in aceste investitii o masura prin care pot diminua pe viitor efectele unei astfel de crize. In prezent, suntem implicati in proiecte logistice si industriale, unde nivelul de calitate al produselor folosite in domeniul constructiilor creste constant, si estimam ca aceste domenii isi vor continua planificarea de dezvoltare”, a declarat Toni Pera, Director General Isopan Est.

Considerand productia de 2,7 milioane de mp de panouri termoizolante previzionata pentru acest an, Isopan Est produce circa 18% din totalul volumului de panouri realizate de grupul Isopan. Circa jumatate din productia Isopan Est realizata in primul semestru a fost exportata pe pietele din regiune, in Moldova, Bulgaria, Serbia, Slovacia sau Ungaria, pastrand o proportie similara cu cea din 2019. Mai mult de 70% din cererea de panouri termoizolante, atat pentru piata interna, cat si pentru exporturi, este pentru panouri cu o calitate peste medie, realizate din otel cu o grosime de peste 0,5 mm.

Tendinta se datoreaza atat cerintelor si reglementarilor impuse de lege in domeniul constructiilor pentru comportamentul cladirilor la foc, cat si faptului ca proiectele cresc din punct de vedere calitativ, pe masura ce beneficiarii observa in practica avantajele unei constructii realizata cu acest tip de panouri. Sustenabilitatea este pentru grupul Isopan o componenta integrata a planului de business, o abordare care permite dezvoltarea pe termen lung, in armonie cu contextul social si de mediu in care opereaza compania. Obiectivul sustenabilitatii sta la baza inovarii si este elementul care permite sinergii in utilizarea produselor Isopan, prin imbinarea proprietatilor panourilor termoizolante cu tehnologia Leaf, care ofera conductivitate termica redusa, sau cu tehnologiile incorporate in sistemul de fatada ventilata Arkwall sau sistemul de acoperisuri verzi GreenROOF.

Totodata, in primele sase luni ale anului, Isopan Est a inregistrat afaceri de peste 21 milioane euro si o crestere de 80% a profitabilitatii.

“Vedem ca domeniul constructiilor industriale functioneaza si exista potential pentru investitii in aceasta directie, astfel ca suntem optimisti ca piata panourilor termoizolante nu va scadea in acest an, ci isi va mentine trendul ascendent”, a adaugat Directorul General Isopan Est.

Compania estimeaza ca afacerile si volumul de productie pentru anul in curs se vor conserva cel putin la nivelul inregistrat in 2019, cu posibilitatea de crestere de cateva procente in functie de dinamica pietei in trimestrul trei al anului. In aceeasi masura, estimarile cu privire la evolutia generala a pietei de profil indica un volum de circa 8 milioane de metri patrati de panouri termoizolante, similar cu cel de anul trecut.

 

Despre Isopan Est

Isopan Est, parte a grupului italian Isopan, este lider de piata in productia de panouri metalice termoizolante sau panouri sandwich.

Prezenta in Romania din anul 2006, Isopan Est contribuie la imbunatatirea sectorului constructiilor, oferind solutii care imbina functionalitatea materialelor, sustenabilitatea procesului, siguranta utilizatorilor si eficienta energetica a cladirilor – fie ca este vorba de cladiri noi sau de cladiri recalificate energetic. Panourile tip sandwich fabricate de Isopan ajuta la obtinerea creditelor necesare pentru certificarea LEED (Leadership in Energy and Environmental Design), standardul cel mai folosit la nivel mondial pentru certificarea sustenabilitatii cladirilor.

50% din productia Isopan Est ramane in Romania, in timp ce cealalta jumatate din productie este directionata catre proiecte dezvoltate in Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Bosnia, Muntenegru, Slovacia si Ungaria.

Mai multe informatii la www.isopan.ro