Home Topics Companii Inteligența artificială: Germanii nu văd un motiv să se teamă de colegii roboți
Inteligența artificială: Germanii nu văd un motiv să se teamă de colegii roboți

Inteligența artificială: Germanii nu văd un motiv să se teamă de colegii roboți

0

Bosch prezintă rezultatele unui sondaj la o conferință despre inteligența artificială

  • Germanii consideră că inteligența artificială va aduce beneficii uriașe în ceea ce privește mobilitatea și producția
  • Una din două persoane ar fi dispusă să lucreze cu un robot
  • Michael Bolle: „Oamenii vor controla inteligența artificială”
  • Bosch anunță un premiu pentru cercetătorii tineri

Stuttgart, Germania. Acasă, în trafic sau la locul de muncă, inteligența artificială (IA) va transforma lumea. Acest viitor nu este prea îndepărtat. Smartphone-urile sunt deja dotate cu asistenți inteligenți controlați prin comenzi vocale, iar doctorii folosesc IA pentru a diagnostica afecțiunile medicale. Însă, chiar dacă sistemele inteligente sunt deja folosite, majoritatea germanilor (85%) tot nu au o idee clară despre scopurile în care IA este folosită în prezent. Aproape același lucru se poate spune și despre cât înțelege publicul ce este IA. Deși majoritatea respondenților, 82%, cunosc termenul „inteligență artificială”, peste jumătate dintre aceștia (53%) au doar o idee vagă despre ceea ce înseamnă. Acestea sunt rezultatele unui sondaj reprezentativ efectuat de Bosch și de institutul de cercetare a pieței Innofact înainte de simpozionul privind IA, AI CON, organizat în Renningen, în apropiere de Stuttgart. Vorbind despre AI CON, unde peste 200 de experți au discutat despre oportunitățile și provocările IA, dr. Michael Bolle, directorul diviziei digitale și tehnologice în cadrul Bosch, afirmă: „Cu cât sistemele inteligente ne modelează mai mult viața cotidiană, cu atât mai important este să prezentăm oamenilor beneficiile acestor sisteme și astfel să încurajăm acceptarea acestei tehnologii cheie. Trebuie să transmitem mesajul că oamenii vor controla IA.”

Fără teamă de roboți

Un exemplu despre beneficiile aduse oamenilor de IA este conducerea automatizată. Bosch depune eforturi pentru ca transportul rutier să se desfășoare fără emisii, fără accidente și fără stres. Deoarece în prezent 9 din 10 accidente sunt atribuite erorilor umane, tehnologia inteligentă ar putea folosi IA în primul rând pentru a preveni producerea acestor accidente. Producția conectată este un alt domeniul reprezentativ pentru IA. Într-o fabrică inteligentă, oamenii și mașinile colaborează ca o echipă inteligentă. Roboții vor scuti oamenii de sarcinile dificile și periculoase și vor învăța din experiență. Acest lucru va duce la reducerea volumului de muncă pentru oameni. Sondajul Bosch a relevat faptul că un număr mare de germani consideră că ar putea accepta o astfel de situație. Două treimi dintre respondenți, 67%, consideră că producția și mobilitatea vor avea câștiguri enorme de pe urma inteligenței artificiale. Respondenții afirmă că sunt deschiși să lucreze cu un robot dacă acesta va prelua sarcinile de rutină. Jumătate dintre respondenți și-ar putea imagina o astfel de situație și și-ar dedica timpul liber astfel obținut activităților sociale sau creative. Opiniile privind utilizarea IA variază în funcție de vârstă, persoanele între 18 și 29 de ani fiind grupul care vede aplicațiile IA ca fiind potențial utile pentru smartphone-uri și gospodării.

Investigarea inteligenței artificiale sigure, robuste și explicabile

Bosch a înființat Centrul Bosch pentru Inteligență Artificială sau BCAI la începutul anului 2017 pentru a extinde competențele IA. O parte importantă a misiunii BCAI este să exploreze regulile în baza cărora mașinile învață și ce concluzii trag din aceste lecții. Pentru a promova talentele tinere în acest domeniu, Bosch va acorda anul viitor pentru prima dată Premiul Bosch pentru Tinerii Cercetători în domeniul IA, împreună cu suma de 50.000 de euro. „Cercetăm inteligența artificială sigură, robustă și care poate fi explicată. IA va amplifica abilitățile oamenilor”, afirmă profesorul Thomas Kropf, președintele diviziei Bosch pentru cercetare și inginerie avansată. Spre sfârșitul anului 2016, Bosch și-a unit forțele cu parteneri din domeniul științei, afacerilor și din guvern pentru a înființa Cyber Valley și a stimula cercetarea în domeniul inteligenței artificiale. Vorbind în cadrul AI CON, profesorul Bernhard Schölkopf, directorul Institutului Max Planck pentru Sisteme Inteligente din Tübingen, a afirmat: „Știința și industria colaborează în Cyber Valley pentru a crea un ecosistem în vederea atingerii celui mai ridicat grad de calitate a cercetării în domeniul IA.” Scopul Cyber Valley este de a transforma rezultatele cercetărilor în aplicații industriale pentru lumea reală cât mai rapid posibil, de a atrage cercetători înalt calificați din întreaga lume în Baden-Württemberg și de a instrui și păstra experți în IA.

Extinderea rețelei, intensificarea partajării cunoștințelor

BCAI și alianța de cercetare Cyber Valley a organizat AI CON pentru prima dată în acest an. Evenimentul a reunit experți de top din domeniul industriei și cercetării IA, pentru a explora posibilitățile și provocările inerente acestei tehnologii. La conferință au fost prezenți experții Bosch dr. Michael Bolle și dr. Christoph Peylo (directorul BCAI), profesorul Bernhard Schölkopf, autoritatea mondială a Institutului Max Planck în domeniul învățării automatizate, precum și vorbitori de la Universitatea Carnegie Mellon din Statele Unite, Universitatea ETH din Zürich, Elveția și din Austria, Israel și Marea Britanie.

Structura sondajului: Pentru acest studiu important comandat de Bosch, institutul de cercetare a pieței Innofact a intervievat 1.022 de persoane de pe teritoriul Germaniei, cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani. Sondajul a fost realizat în octombrie 2018.

Persoană de contact pentru jurnalişti:
Miruna Andriesei
Telefon: +40 730 024 478

Divizia Soluţii de Mobilitate este cel mai mare sector de activitate al Grupului Bosch. În 2017, vânzările diviziei au ajuns la 47,4 miliarde de euro sau 61 de procente din vânzările totale ale grupului. Grupul Bosch este astfel unul dintre furnizorii de top din industria auto. Divizia Soluţii de Mobilitate are viziunea unei mobilităţi fără accidente, fără emisii şi fără stres, şi combină expertiza grupului în domeniile automatizării, electrificării şi conectivităţii. Pentru clienţii săi, rezultatul este oferirea unor soluţii de mobilitate integrate. Principalele domenii de activitate ale diviziei sunt sistemele de injecţie pentru motoare cu combustie, concepte de propulsie alternative, componente periferice eficiente şi interconectate ale trenului de rulare, sisteme de siguranţă activă şi pasivă, funcţii de asistenţă şi confort, tehnologie pentru infotainment uşor de utilizat şi comunicare între autovehicule şi diverse obstacole, precum şi concepte de service, tehnologii şi servicii pentru domeniul automotive aftermarket. Compania Bosch este sinonim cu inovaţii importante din industria auto, precum gestionarea electronică a motorului, sistemul anti-blocare ESP şi tehnologia diesel common-rail.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de aproximativ 25 de ani şi numără peste 6.500 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2017, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 416 milioane de euro pe piaţa din România. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Mai multe informaţii pe www.bosch.ro.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 402.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2017). Compania a generat vânzări de peste 78.1 miliarde de euro în 2017. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, oraşe inteligente, mobilitate conectată şi industrie conectată. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 64.500 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 125 locaţii din lume.

Pentru a afla mai multe, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,
www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse.