Home Stiri Amenajari, Finisaje HORNBACH propune patru noi stiluri de amenajare speciale pentru o stare de bine in locuinta
HORNBACH propune patru noi stiluri de amenajare speciale pentru o stare de bine in locuinta

HORNBACH propune patru noi stiluri de amenajare speciale pentru o stare de bine in locuinta

0

Amenajarea locuintei capata noi si noi valente, nemaifiind vorba doar despre amplasarea unor piese de mobilier si a unor decoratiuni intr-un spatiu, ci despre starea pe care o aduce fiecarui membru din familie. Astfel, senzatia de bine, de confort, este acum cea mai importanta regula de decorare a locuintei. Tinand cont de acest lucru, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de constructii si gradinarit, lanseaza patru noi stiluri de amenajare a locuintei.

„Starea de bine si intoarcerea la tot ceea ce este natural sunt unele dintre cele mai dorite lucruri astazi. Casa trebuie sa fie, dincolo de orice regula de decorare, un camin care sa ofere familiei relaxarea de care are nevoie la finalul zilei. Tocmai din acest motiv, propunem clientilor nostri patru stiluri de amenajare create perfect pentru a raspunde acestei nevoi. De asemenea, le oferim acestora tot ceea ce au nevoie pentru a transforma casa in acasa. De la pardoseli diverse, tencuieli si tapet in nuante variate, pana la materiale textile si decoratiuni deosebite, toate pot fi gasite in magazinele noastre”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach Romania.

Astfel, potrivit afirmatiilor sale, stilurile de amenajare propuse pentru acest sezon sunt Happy Hours, Botanical Beauty, Take it Easy si Back to Nature.

 

Happy Hours – Contrast usor

Jocul de culori din stilul Happy Hours are menirea de a aduce buna dispozitie prin lumina si lejeritatea pe care o emana. Functional, natural, autentic, dar si jucaus in acelasi timp, Happy Hours are la baza nuante de verde pal, bleu, roz pudrat sau orange pal. Combinatia dintre acestea, alaturi de decoratiuni de inspiratie florala, au rolul de a aduce permanent zambetul pe buze si de a crea perceptia unei vieti pline de veselie.

 

Botanical Beauty – Inapoi la radacini

Sugestia de ambient Botanical Beauty imbina perfect confortul si comoditatea, reprezentand intoarcerea la radacini, la natura, la tot ceea ce este veritabil. Simplitatea si naturaletea in stil nordic sunt principalele caracteristici ale acestui tip de amenajare, toate elementele asigurand pacea in cadrul familiei. Botanical Beauty isi exprima puterea prin culorile propuse. Nuantele puternice de verde se imbina in perfecta armonie cu cele blande de gri, creand un echilibru primordial. Noul stil propus de Hornbach este dominat si de prezenta plantelor amplasate in zonele cheie ale incaperilor pentru a oferi senzatia de relaxare pe care doar natura o poate aduce.

 

Take it Easy  – Totul poate fi simplu

Cand toate aspectele vietii par greu de gestionat, la finalul unei zile obositoare sau pur si simplu cand este frig afara, oricine isi doreste sa se refugieze intr-un ambient cald, primitor, plin de lumina. Tocmai acest lucru isi propune sa realizeze si stilul de amenajare Take it Easy propus de Hornbach. Acesta se diferentiaza mai ales prin mixul de culori creat special pentru a alinta simturile. Combinatia de nuante de scortisoara, sofran, miere si tonurile de rosu sau coral fac interiorul confortabil.

 

Back to Nature – Atat de putin, pentru a te simti bine

Emotiile sunt cele care conteaza cel mai mult in acest stil de amenajare. Back to Nature isi doreste sa aduca fiecare element natural mai aproape si sa il integreze in cat mai multe colturi ale casei. De altfel, intoarcerea la natura creeaza invariabil o stare de bine. Propunerea Hornbach are la baza nuante de maro si crem, creand o senzatie de luminos si tandru. Mai mult de atat, prezenta lemnului natur in cele mai multe elemente de mobilier este un alt aspect ce diferentiaza acest tip de decorare. De asemenea, in prim plan sunt aduse utilitatea si longevitatea inspirate de natura.

Cele patru stiluri propuse de Hornbach in aceasta perioada se pot regasi in magazine.

 

Despre Hornbach Romania

Fondata in anul 1877, Hornbach este singura companie din domeniul constructiilor si gradinaritului care se poate mandri cu o istorie de 6 generatii. In acest moment, concernul detine 160 de magazine mixte de materiale de constructii si gradinarit, in 9 tari din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elvetia, Suedia, Slovacia si Romania), dintre care 6 in Romania (Bucuresti Berceni, Bucuresti Militari, Bucuresti Balotesti, Brasov, Timisoara si Sibiu).

Prin pionierat, cum ar fi deschiderea primului magazin mixt de materiale de constructii si produse de gradinarit (1968), a primului megastore (1980) si a primului magazin de materiale de constructii cu conceptul drive-in (2003), Hornbach isi dovedeste in permanenta forta inovatoare. De decenii, Hornbach este considerat un angajator de top, in acest moment avand aproximativ 21.000 de angajati care contribuie la succesul companiei.