Home Topics Comunicate de presa Concelex isi compenseaza amprenta de carbon acordand sprijin pentru protectia padurii tropicale amazoniene
Concelex isi compenseaza amprenta de carbon acordand sprijin pentru protectia padurii tropicale amazoniene

Concelex isi compenseaza amprenta de carbon acordand sprijin pentru protectia padurii tropicale amazoniene

0
Antreprenorul general Concelex este singurul constructor din Romania care si-a neutralizat emisiile de carbon in anul 2020, reducandu-si astfel impactul asupra mediului. Printr-un demers inceput inca din 2016, compania continua strategia „Zero emisii de carbon”, finantand in prezent proiectul Rainforest Community din Peru, o initiativa impotriva defrisarilor din bazinul Amazonului, certificata de Verified Carbon Standard si The Climate, Community & Biodiversity (CCB) Standards. Sectorul constructiilor are un impact semnificativ asupra mediului, fiind responsabil pentru 36% din emisiile de carbon la nivel european si 39% la nivel mondial.

Asigurand servicii integrate in domeniul constructiilor pentru cladiri, inginerie civila, infrastructura si energie, Concelex isi continua politica de sustenabilitate calculand si echivaland emisiile anuale de carbon. Emisiile de carbon rezultate din activitatea companiei sunt calculate de parteneri externi autorizati – First Climate si Carbon Expert. Sunt luate in considerare emisiile directe din arderea combustibililor fosili de catre flota de vehicule a companiei, emisiile indirecte rezultate din consumul de energie electrica, precum si alte emisii indirecte rezultate din calatoriile de afaceri si naveta angajatilor. Amprenta de carbon rezultata este apoi compensata prin investirea intr-un numar echivalent de credite de carbon asociate acestui proiect forestier, proiect cu multiple beneficii de mediu si sociale.

 

Proiect de 100.000 hectare de padure tropicala, sprijinit prin demersul Concelex

Compensarea emisiilor de dioxid de carbon se bazeaza pe contributia financiara proportionala cu tonele de dioxid de carbon emise care nu au putut fi reduse prin alte mijloace. Proiectul selectat pentru a fi sustinut anul acesta este Rainforest Community Project din Peru, o initiativa care reuneste o comunitate de sute de familii care recolteaza nuci de Brazilia in Bazinul amazonian peruvian. Proiectul lupta impotriva defrisarilor ilegale, generand in acelasi timp venituri in mod sustenabil pentru comunitatile locale, prin gestionarea a doua domenii forestiere de peste 100.000 hectare de padure tropicala. Finantarea proiectului prin achizitionarea de certificate de carbon contribuie la supravegherea eficienta impotriva defrisarilor.

„An de an, ducem misiunea companiei – aceea de a livra <<excelenta in constructii>> -, un pas mai departe. Aderam la conceptul green business tocmai pentru a ne lasa amprenta nu doar prin constructiile pe care le ridicam, ci si asupra mediului, in mod sustenabil. O strategie cum este  <<Zero emisii de carbon>>, initiata in Concelex incepand cu 2016, vine in intampinarea directivelor europene care urmaresc reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in toate sectoarele”, declara Daniel Piturlea, Presedinte Concelex.

Procesul de calcul al emisiilor de carbon este gestionat in prezent de Carbon Expert si First Climate, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii in domeniile managementului dioxidului de carbon si al energiei verzi. Cu peste 20 de ani de experienta pe piata, compania sprijina sute de companii la nivel global pentru a-si atinge obiectivele climatice.

Fara angajamentul voluntar al sectorului privat, scopul Acordului de la Paris de a mentine incalzirea globala considerabil sub 2°C este de neatins. Angajandu-se sa ia masuri fata de schimbarile climatice, Concelex contribuie la lupta impotriva incalzirii globale, iar First Climate va fi bucuros sa sprijine si sa le faciliteze demersurile in continuare”, spune Julia Lobenwein, Climate Neutral and Green Energy Expert in cadrul First Climate.

Efortul de a compensa amprenta de carbon a companiei prin sustinerea unui proiect de protejare a climei vine in Concelex in completarea unui plan de management prin care antreprenorul general isi reduce impactul asupra mediului. Astfel, masurile sustenabile includ colectarea selectiva a deseurilor din santiere, realizata exclusiv de firme autorizate, precum si monitorizarea factorilor de mediu prin efectuarea periodica de analize a apei folosite.

La nivel european, Uniunea Europeana vizeaza reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu cel putin 55% pana in 2030 comparativ cu nivelul din 1990, o tinta care va necesita ca emisiile sa scada mai rapid in toate sectoarele, de la agricultura si pana la industria grea. Sectorul constructiilor are un impact semnificativ asupra mediului, fiind responsabil pentru 40% din consumul de energie si 36% din emisiile de dioxid de carbon, conform statisticilor.

In plus, o tema-cheie discutata la summit-ul COP26, un summit global organizat de Natiunile Unite, despre schimbarile climatice si despre modul in care tarile intentioneaza sa le abordeze, este impactul semnificativ al domeniului constructiilor in Europa si influenta sa esentiala pentru combaterea schimbarilor climatice. Sectorul constructiilor este responsabil pentru 39% din emisiile globale si pentru 35% din consumul global de energie, jucand un rol major in lupta si cursa pentru decarbonizare.

 

 

Despre Concelex:

Fondata in anul 1994 si cu peste 27 de ani de experienta in constructii, Concelex este un business privat de familie, oferind servicii de antrepriza generala. Cu sediul in Bucuresti, compania asigura servicii integrate in domeniul constructiilor – cladiri, inginerie civila, infrastructura si energie – pentru clienti din sfera publica si privata. Concelex este prezenta la nivel national, dar desfasoara operatiuni si in alte state din UE, precum Germania si Austria.

Sustinuta de o echipa de peste 700 de profesionisti si un portofoliu variat de clienti, proiectele companiei includ lucrari de amploare, precum ansamblurile rezidentiale Parcului20 si Arbo Residence, stadioanele Steaua si Rapid, lucrari de reabilitare termica a blocurilor in mai multe sectoare ale Bucurestiului, proiecte dedicate sectorului educational, energetic (NuclearElectrica Cernavoda) sau cultural (Catedrala Ortodoxa – Munchen/ Germania etc.). Concelex este primul si singurul antreprenor general „Carbon-neutral” din Romania.