Home Topics Comunicate de presa Colliers International ofera consultanta lantului de restaurante Cantine la deschiderea unui nou spatiu în Iride Business Park
Colliers International ofera consultanta lantului de restaurante Cantine la deschiderea unui nou spatiu în Iride Business Park

Colliers International ofera consultanta lantului de restaurante Cantine la deschiderea unui nou spatiu în Iride Business Park

0

Zona de retail din apropierea cladirilor de birouri continua sa se dezvolte

 Cantine, lantul bucurestean de restaurante, va deschide în luna aprilie cel de-al patrulea spatiu din Capitala, pe o suprafata de 800 mp, în parcul de birouri Iride Business Park, detinut de IMMOFINANZ în nordul orasului, în apropiere de statia de metrou Pipera. Tranzactia de închiriere a fost consiliata de compania de consultanta imobiliara Colliers International.

Prezent pe piata locala din 2010, lantul de restaurante Cantine numara trei spatii în Bucuresti, în zonele Vitan – Cantine 17A, Victoriei – Cantine 87 si Barbu Vacarescu – Cantine 301, în cladirea The Lakeview. Investitia în noul restaurant din Iride Business Park se ridica la 350.000 euro si urmeaza trendul extinderii componentei de retail de catre dezvoltatorii de birouri pentru a crea un pol de lifestyle, o destinatie de seara sau de weekend pentru chiriasi. Ca urmare a acestor dinamici, segmentul de food necesita o atentie mai mare din punctul de vedere al diversitatii, al calitatii meniului oferit, al pretului mediu si, foarte important, al atmosferei.

„Lantul de restaurante Cantine depaseste conceptul clasic de „self service” si, cu un concept aparte, merge mai degraba în zona de pub sau restaurant, oferind si posibilitatea organizarii de evenimente corporate sau private. De fapt, viata începe abia dupa ora 18:00 si atunci de ce sa nu fie cu drinks after work sau cu o lansare de carte chiar în cladirea de birouri în care lucrezi?”, a declarat Venera Maria Munjev, Senior Associate Retail Services în cadrul Colliers International.

Iride Business Park este situat în nordul Bucurestiului, într-una din cele mai dezvoltate zone administrative si de afaceri. Complexul ofera o vizibilitate buna, zone flexibile de birouri si o parcare generoasa.

De-a lungul timpului, zona de retail din jurul cladirilor de birouri s-a dezvoltat rapid, raportat la cerintele din ce în ce mai variate ale consumatorilor din aceste cladiri. IMMOFINANZ este unul dintre proprietarii ce are în vedere atat componentele alternative care pot creste atractivitatea zonei de business, cat si valoarea proiectelor, astfel încat angajatii sa beneficieze de servicii cat mai diversificate. Fie ca vorbim despre restaurante ce ofera chiriasilor masa de pranz zilnic sau despre alte servicii complementare – medicale, de petrecere a timpului liber, de îngrijire corporala, servicii financiare si chiar si gradinite – proprietarii de cladiri de birouri sunt deschisi la orice tip de activitate ce aduce plusvaloare proiectului”, a încheiat Venera Maria Munjev.

Despre Colliers International

Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali în domeniul consultantei imobiliare si al managementului investitiilor. Cu operatiuni în 68 de tari, cei 14.000 specialisti întreprinzatori lucreaza împreuna pentru a oferi consultanta si servicii de specialitate pentru a maximiza valoarea proprietatii pentru chiriasi, proprietari si investitori. Timp de peste 20 de ani, echipa noastra experimentata de management, care detine peste 40% din capitalul nostru, a oferit actionarilor cele mai mari randamente anualizate din industrie. În 2018, veniturile corporate au fost de 2,8 miliarde de dolari (3,3 miliarde de dolari inclusiv afiliatii), cu active gestionate de peste 26 miliarde de dolari.

Mai multe detalii despre Colliers International pe www.colliers.ro, Facebook, LinkedIn si Instagram.

Despre IMMOFINANZ

IMMOFINANZ este un grup imobiliar comercial care îsi concentreaza activitatea pe segmentele de retail si birouri în sapte piete principale din Europa: Austria, Germania, Romania , Cehia, Slovacia, Ungaria, si Polonia. Principala activitate a IMMOFINANZ include managementul si dezvoltarea de proprietati. Marcile STOP SHOP (retail), VIVO! (retail) si myhive (office) reprezinta puncte centrale puternice pentru aceste activitati si sustin calitatea si serviciile. Grupul detine un portofoliu imobiliar de aproximativ 4,3 miliarde de euro, ce cuprinde peste 220 de proprietati. IMMOFINANZ este listata la bursele de valori din Viena (fiind inclusa în indicele ATX – Austrian Traded Index) si din Varsovia. Pentru mai multe informatii accesati: http://www.immofinanz.com

Pentru mai multe informatii, va rugam contactati:

Adina Harabagiu
Email: adina.harabagiu@colliers.com
Telefon: +40 752 845 634

Sorina Florescu
Email: sorina.florescu@colliers.com
Telefon: +40 726 914 482