Home Stiri Cladiri inteligente, Tehnologii noi Bosch se dezvolta cu solutii conectate pentru sisteme energetice si cladiri Cheia dezvoltarii viitoare: inteligenta artificiala
Bosch se dezvolta cu solutii conectate pentru sisteme energetice si cladiri   Cheia dezvoltarii viitoare: inteligenta artificiala

Bosch se dezvolta cu solutii conectate pentru sisteme energetice si cladiri Cheia dezvoltarii viitoare: inteligenta artificiala

0
  • Stefan Hartung, membru al Consiliului de Administratie: „Despre inteligenta artificiala vorbeste toata lumea. Noi o punem in practica.”
  • Vanzarile in sectorul Tehnologie pentru constructii si energie au crescut la 5,5 miliarde de euro
  • Bosch se implica din ce in ce mai mult in platformele software

Stuttgart, Germania – Bosch se dezvolta cu solutii conectate pentru sisteme energetice si cladiri. Anul trecut, sectorul Tehnologie pentru constructii si energie a vandut aproximativ 13 milioane de dispozitive conectate la internet – de la sisteme conectate pentru incalzire, racire si ventilatie pentru cladirile de birouri si pana la aplicatii pentru locuinte inteligente. „Internetul lucrurilor este si va continua sa fie principala forta motrice pentru activitatea noastra”, a declarat la o conferinta de presa dr. Stefan Hartung, membru al Consiliului de Administratie Bosch, responsabil pentru sectorul Tehnologie pentru constructii si energie. Compania estimeaza un volum de vanzari in acest sector de 5,5 miliarde de euro in 2018. Aceasta inseamna o crestere cu 2 sau 6 procente, dupa ajustarea in functie de cursul de schimb valutar. Acesta a adaugat ca inteligenta artificiala va fi cheia noilor progrese din domeniul internetului lucrurilor, precum si pentru dezvoltarea ulterioara: „Cu ajutorul inteligentei artificiale, produsele conectate la internet vor deveni asistenti inteligenti”.

Inteligente si conectate: siguranta, eficienta si confort sporite

In domeniul tehnologiei pentru constructii si energie, conectivitatea si inteligenta artificiala au potentialul de a spori siguranta, eficienta si confortul. Un exemplu: divizia Tehnologie pentru constructii ofera camere video care utilizeaza analiza inteligenta a imaginilor pentru a identifica incendiile. Cu o linie directa de monitorizare a situatiilor potential periculoase, aceste camere video depisteaza flacarile si fumul in cateva secunde, chiar mai rapid decat detectoarele conventionale de fum. Fumul nu trebuie sa ajunga la plafon pentru ca alarma sa fie declansata si acele cateva secunde suplimentare pot ajuta la limitarea daunelor si poate chiar salva vieti.

„Despre inteligenta artificiala vorbeste toata lumea. Noi o punem in practica”, a declarat Hartung. „In zece ani, fiecare produs electronic Bosch fie va utiliza inteligenta artificiala, fie va fi dezvoltat si fabricat cu ajutorul acesteia”. Compania intentioneaza sa investeasca in acest sens aproximativ 300 de milioane de euro doar pentru extinderea Centrului Bosch pentru inteligenta artificiala (BCAI) pana in 2021. La BCAI lucreaza in momentul de fata 170 de experti la nivel global si se preconizeaza ca numarul acestora va creste la 400. Acestia lucreaza in prezent la cele aproximativ 80 de proiecte de dezvoltare, de la conducerea automatizata si pana la aplicatiile din medicina si productie. Multe dintre acestea sunt derulate in colaborare cu parteneri universitari, cum ar fi universitatile din Tübingen, Stuttgart si Amsterdam.

Promovarea platformelor deschise, a parteneriatelor si a interoperabilitatii

Bosch se concentreaza, de asemenea, asupra platformelor si parteneriatelor in cadrul activitatilor sale din domeniul tehnologiei pentru constructii si energie. „In lumea conectata sunt disponibile multe dispozitive si servicii, de la producatori diferiti”, a explicat Hartung. „Noi trebuie sa asiguram interactiunea dintre aceste dispozitive si servicii. Acestea trebuie sa se inteleaga unele pe altele si sa fie interoperabile, pentru a ajuta oamenii”. Din acest motiv, compania a infiintat cu cateva saptamani in urma Security and Safety Things GmbH (SAST), o filiala Bosch detinuta in intregime de aceasta. Acest startup lucreaza la prima platforma IoT din lume pentru aplicatii destinate camerelor video de securitate. SAST intentioneaza sa ofere ceva fara precedent: un sistem de operare care programeaza si controleaza aplicatii pentru diferite tipuri de camere video de securitate. Pentru actualizarea camerelor video fabricate de diferiti producatori va fi necesara doar o versiune, in loc de nenumarate variante software. „SAST depune eforturi pentru a crea nici mai mult nici mai putin decat o piata globala pentru aplicatiile destinate camerelor video de securitate cu acest sistem de operare deschis si standardizat”, a spus Hartung.

Schimbari in conducere

Dupa ce a ocupat timp de cinci ani postul de director al diviziei Tehnologie pentru constructii si energie, Hartung va preda stafeta lui Christian Fischer pe 1 ianuarie 2019. Inainte de a se alatura consiliului de administratie Bosch, dr. Fischer a fost asociat principal la Roland Berger, o companie de consultanta in management. Acesta detine un doctorat in stiinte economice. „Bosch a inceput sa exploreze oportunitatile oferite de internetul lucrurilor cu zece ani in urma, ceea ce ii ofera un avans semnificativ din punct de vedere tehnologic”, a declarat Fischer la conferinta de presa. „Compania Bosch este pozitionata extrem de bine pentru a face fata provocarilor transformarii digitale. De-abia astept sa iau parte la acest proces.”

Grupul Bosch este prezent pe piata din Romania de aproximativ 25 de ani si numara peste 6.500 de angajati in cinci entitati. In anul 2017, Bosch a inregistrat un volum de vanzari de 416 milioane de euro pe piata din Romania. Pe langa centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj si unitatile sale de productie pentru Solutii de mobilitate din Cluj si din Blaj, Bosch mai opereaza si o unitate de productie de tehnica liniara, localizata de asemenea in Blaj, precum si un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) in Timisoara. In Bucuresti, Bosch opereaza un birou de vanzari pentru produsele diviziilor Solutii de mobilitate, Bunuri de larg consum si Tehnologie pentru constructii si energie. In plus, o filiala a BSH Hausgeräte GmbH, activa pe piata electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, in capitala tarii.

Mai multe informatii pe www.bosch.ro.
Grupul Bosch este un lider global in furnizarea de tehnologii si servicii. Acesta are aproximativ 402.000 de angajati in intreaga lume (status la 31 decembrie 2017). Compania a generat vanzari de peste 78.1 miliarde de euro in 2017. Operatiunile sale sunt structurate in patru sectoare de activitate: Solutii de mobilitate, Tehnologie industriala, Bunuri de larg consum si Tehnologie pentru constructii si energie. Lider in IoT, Bosch ofera solutii inovatoare pentru case inteligente, orase inteligente, mobilitate conectata si industrie conectata. Compania isi foloseste expertiza in tehnologia de senzori, software si servicii, precum si propriul cloud IoT, pentru a oferi clientilor solutii conectate integrate dintr-o singura sursa. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovatii pentru o viata conectata. Bosch sporeste calitatea vietii la nivel mondial prin produse si servicii inovatoare si care starnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creeaza „Tehnica pentru o viata.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si cele aproape 440 de filiale si companii regionale din aproximativ 60 de tari. Prin includerea partenerilor comerciali si de service, reteaua globala de productie si vanzari Bosch acopera aproape toate tarile din lume. Baza pentru viitoarea crestere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 64.500 de angajati in cercetare si dezvoltare, in cele aproximativ 125 locatii din lume.

Pentru a afla mai multe, accesati paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,
www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse