AHK Romania se implica activ in promovarea relatiilor economice dintre Germania, Romania si Republica Moldova, sustinand participarea firmelor romanesti in Germania, precum si cresterea exporturilor romanesti si moldovenesti pe piata germana. Parte a acestui demers este Conferinta Economica trilaterala Germania-Romania-Moldova, organizata in data de 27 noiembrie, la Stuttgart, impreuna cu Comitetul de Est al Economiei Germane (OA), cu sustinerea guvernului din landul Baden-Württemberg si a Ministerului Economiei, Muncii si Turismului din Baden-Württemberg, sub patronajul Guvernului Romaniei.
„Anul acesta am vazut cateva investitii majore ale companiilor germane in Romania, intre care amintesc Daimler in Sebes, Diehl Aviation in Craiova, Stihl in Oradea, Knauf in Tarnaveni, Rheinmetall in Victoria. In plus, observam o activitate continua a firmelor germane din industria prelucratoare si retail, precum si o tendinta incurajatoare a companiilor romanesti de a explora oportunitati de afaceri pe piata germana”, spune Sebastian Metz, directorul general al AHK Romania.
Schimburile economice dintre Germania si Romania au inregistrat o crestere constanta in ultimii zece ani, ajungand la peste 42 de miliarde de euro in 2024. Romania ocupa locul 17 in randul partenerilor comerciali ai Germaniei. In acelasi timp, comertul dintre Germania si Republica Moldova s-a extins, depasind 871 de milioane de euro in 2024 — o crestere de 5,3% fata de anul precedent.
Evenimentul de la Stuttgart isi propune sa creasca volumul schimburilor comerciale, sa consolideze prezenta companiilor germane in Romania si Moldova si sa promoveze oportunitatile reciproce de investitii.
Conferinta va pune in prim-plan patru teme strategice: industria si inovatia, energia, apararea si nearshoring-ul — domenii in care Romania si Republica Moldova ofera oportunitati atractive pentru companiile germane. Datorita pozitiei sale strategice in Europa, a costurilor competitive si fortei de munca bine pregatite, Romania a devenit o destinatie de top pentru investitii orientate spre inovatie si proiecte tehnologice avansate. Totodata dezvolta proiecte energetice ambitioase, datorita potentialului de productie al energiei regenerabile si al rezervei semnificative de gaze naturale.
In plus, schimbarile geopolitice globale au creat noi oportunitati pentru investitori in Romania, care a devenit centru de relocare a afacerilor (hub de nearshoring), contribuind astfel la cresterea rezilientei industriale a Europei.
Perspective semnificative apar si din programul european de aparare „Rearm Europe”, care stimuleaza investitiile in industriile din domeniul apararii si in securitatea cibernetica — domenii de interes crescand pentru companiile germane.
Aderarea Romaniei la NATO si la Uniunea Europeana ofera investitorilor un cadru stabil si sigur. Acest mediu favorabil este consolidat de accesul la spatiul Schengen din 2025, care permite desfasurarea fara impedimente a activitatilor comerciale pe piata europeana.
Republica Moldova atrage tot mai mult atentia investitorilor germani, oferind oportunitati strategice in sectoarele de productie, agricultura si tehnologie. Sectoarele IT si servicii, aflate in plina expansiune, sustinute de o forta de munca tanara si bine pregatita, precum si de sprijinul guvernamental, stimuleaza inovatia si transformarea digitala.
Dincolo de agricultura, Moldova prezinta un potential semnificativ in sectorul energiei regenerabile, in special in domeniul energiei din biomasa. Deseurile agricole joaca un rol esential in productia de biomasa si sunt utilizate tot mai mult pentru generarea de energie. Pe masura ce Moldova isi consolideaza legaturile cu Uniunea Europeana, oportunitatile pentru parteneriate internationale si dezvoltare continua sa se extinda.
Conferinta economica de la Stuttgart va reuni reprezentanti de rang inalt din guvernele Germaniei, Romaniei si Republicii Moldova, alaturi de companii de top din cele trei tari. Evenimentul isi propune sa promoveze noi proiecte de investitii, parteneriate de afaceri si accesul la piete de export emergente.
Despre Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania)
AHK Romania este reprezentanta oficiala a economiei germane. Infiintata in 2002, AHK numara peste 670 de firme-membre si ofera companiilor o platforma importanta pentru networking, schimb de informatii si experiente. Prin serviciile pe care le ofera si prin evenimentele pe care le organizeaza, AHK Romania sustine activ companiile germane la intrarea lor pe piata romaneasca si este totodata partener al firmelor romanesti interesate de piata germana. De la 1 ianuarie 2020, in cadrul AHK Romania functioneaza si Centrul de competenta pentru Republica Moldova. Dorim astfel sa intensificam relatiile de afaceri intre companii din Romania, Republica Moldova si Germania si sa contribuim semnificativ la dezvoltarea economica a Republicii Moldova.
Tema anului 2025: People.Skills.Competitiveness.
Cu tema anuala – People.Skills.Competitiveness. – subliniem rolul central al angajatilor in succesul unei companii. Angajatii si competentele lor sunt coloana vertebrala a fiecarei companii si contribuie in mod semnificativ la competitivitate. Angajatii calificati si valorosi constituie baza pentru inovare, productivitate si crestere. Investind in competentele lor si in formarea continua, companiile pot crea un mediu de lucru dinamic, care sa incurajeze creativitatea si angajamentul. Prin urmare, companiile membre AHK se concentreaza pe gestionarea strategica a talentelor si pe bunastarea angajatilor, nu numai pentru a imbunatati performanta afacerii, ci si pentru a promova un mediu de afaceri durabil si competitiv in Romania si Germania.
Partener Principal
MATEK Build Smart