Home Topics Comunicate de presa Piata Muncii a trecut dintr-o Zona de Angajare intr-una de Recalibrare
Piata Muncii a trecut dintr-o Zona de Angajare intr-una de Recalibrare

Piata Muncii a trecut dintr-o Zona de Angajare intr-una de Recalibrare

0

Principalele concluzii ale conferintei ReSource by OLX Locuri de Munca 2026

Au fost peste 8 milioane de aplicari pe platforma OLX Locuri de Munca in 2025

 

  • Numarul anunturilor de angajare a scazut cu 14%
  • Categoriile cele mai cautate au fost Soferi si productie, cu aproape 600.000 de locuri de munca disponibile pe fiecare categorie
  • Concentrarea candidatilor ramane in zonele unde avem centre universitare, investitii si infrastructura
  • Pentru 66% dintre candidati, salariul ramane factorul cel mai motivant

O noua editie a conferintei ReSource by OLX Locuri de Munca a avut loc pe 5 februarie 2026, la Radisson Blu Hotel din Bucuresti. In prezenta a peste 600 de reprezentanti ai mediului de business romanesc, angajatori si specialisti in resurse umane, a fost lansata in exclusivitate cea de-a 10-a editie a OLX Job Index, o analiza ampla a climatului socio-economic actual si impactul asupra pietei muncii, marcand un moment de reflectie asupra circularitatii pietei muncii – de la provocarile de ieri la oportunitatile de maine.

Sub umbrela „From Then to When”, evenimentul a adus pe scena 18 lideri din domeniu, ce au facut o radiografie a pietei muncii din ultimii 10 ani, cu provocarile si oportunitatile aduse, dar au aruncat o privire si spre viitorul muncii, in care adaptarea, rezilienta, inteligenta artificiala si educatia psiho-emotionala vor juca un rol cheie. In cadrul sesiunilor de prezentari si celor doua paneluri, invitatii au atins teme de interes, precum: leadership, cultura organizationala, recrutare si Talent Acquisition, sanatate psiho-emotionala, tehnologie & AI, retentia si motivarea angajatilor, viitorul muncii si skill-urile viitorului.

Conferinta a fost deschisa de Michal Malewski, VP of Jobs & Services, OLX Group, ce a explicat ca in prezent, piata muncii se afla intr-un proces de transformare.

„Piata recrutarii se schimba intr-un ritm tot mai alert, fiind impulsionata de AI, de schimbul de generatii si de noile asteptari. Nu ne intrebam daca piata se transforma, ci cand si unde ne aflam. Cel mai important lucru este ca, dupa fiecare criza, precum cele din 2018 sau 2020, urmeaza o redresare. Acum traversam o perioada de incetinire dupa momentul 2024, dar este un moment bun – exista oportunitati de crestere. Incepand de anul acesta, vom investi in segmentul white-collar. Tehnologia conteaza. AI-ul conteaza. Produsele conteaza. Insa nimic nu functioneaza fara incredere”, a spus el.

Dupa aceea, i-a invitat pe scena pe Ioana Vranceanu, Head of Sales Romania, OLX Locuri de Munca, si pe Vladimir Desliu, Head of Jobs Category, OLX Locuri de Munca, pentru a prezenta principalele informatii extrase din Indexul Locurilor de Munca OLX.

„Anul 2025 a venit cu o schimbare de ton pe piata muncii – pe OLX, numarul anunturilor de angajare a scazut cu 14%, fiind sub 500.000 de anunturi. Incepand cu luna august observam cele mai mari scaderi, ca raspuns la modificarile legislative. Piata muncii a trecut dintr-o zona de angajare intr-una de recalibrare. Cresterea costurilor cu forta de munca si presiunile pe marjele de profit au fortat companiile sa isi reduca personalul, pentru a-si mentine competitivitatea. Regiunea Bucuresti-Ilfov a avut de aproape 5 ori mai multe anunturi de munca, comparativ cu celelalte judete. Al doilea pol de angajare, cu volume semnificative, a fost dat de Brasov”, a spus Ioana Vranceanu.

„Ne uitam la 2025, un an in care incertitudinea a devenit cuvantul de ordine. Am trecut de etapa in care angajatorii luptau pentru candidati, chiar daca nu aveau competentele potrivite. Realitatea este simpla: economia noastra este un vagon la economia europeana, iar cand aceasta incetineste, resimtim si noi si trebuie sa ne recalibram din mers. As vrea sa va ganditi la cum s-a transformat recrutarea in ultimii 15 ani. Sentimentul de moment este prudenta dar, daca dam zoom out, trendul pe termen lung este de crestere. In ultimii 15 ani, numarul de angajati a crescut cu 1 milion. Aceste momente dificile sunt temporare – cand ne uitam la ansamblu, vedem ca lucrurile merg spre bine”, a spus, la randul sau, Vladimir Desliu.

In continuare, pe scena a urcat Andreea Oancea, Senior Marketing Manager, OLX Locuri de munca, care a prezentat rezultatele unui studiu privind preferintele si asteptarile candidatilor.

„Potrivit unui studiu facut pe 1.000 de participanti, candidati de pe OLX Locuri de Munca, 52% dintre ei sunt ingrijorati de cresterea preturilor si de inflatie. 39% sunt ingrijorati de posibilitatea unei crize economice. 30% dintre candidati sunt ingrijorati de conflictele internationale sau crizele globale – asta inseamna ca oamenilor le e teama ca ar putea fi mai rau. Oamenii sunt ingrijorati si de pierderea locului de munca (20%) sau de suprasolicitarea la locul de munca (18%). Intrebati ce cauta la un loc de munca si ce ii motiveaza sa aplice la un anunt de angajare, 66% dintre candidati sunt motivati de un salariu mai bun, 40% au nevoia de a avea un loc de munca stabil, 34% isi doresc un program de lucru mai bun. Multi oameni se gandesc mai mult la „aici si acum” decat la unde vor fi peste cinci ani. Sunt prea ingrijorati de siguranta zilei de astazi ca sa se mai poata gandi la oportunitatile de dezvoltare in cariera”, a explicat ea.

A urmat Gelu Duminica, Doctor in sociologie; Profesor asociat, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, care a oferit o perspectiva sociologica asupra dinamicii pietei muncii din ultimii 10 ani. Totodata, el a atras atentia asupra faptului ca educatia si formarea profesionala nu tin pasul cu piata muncii actuala, astfel ca apar inegalitati si provocari sociale.

„Lucrurile stau grav: avem o migratie care inca continua. Cu aceleasi abilitati, un om din Romania poate sa castige mult mai bine in afara. Trebuie sa ne gandim de ce exportam forta de munca, de ce facem mai putini copii, de ce se doreste sa se plece in afara? Toate acestea afecteaza dezvoltarea socio-economica. Fie ca ne place sau nu, traim intr-o perioada extrem de antagonizanta, in care increderea in institutii, dar si angajatori, este foarte scazuta. Increderea in lideri este scazuta. Avem cele mai mari dezechilibre economice din istoria Romaniei moderne. Generatiile tinere sunt primele generatii care sunt cu adevarat europene si cresc in cu totul alte valori, cum ar fi zona de diversitate si identitate. Sa ai politici discriminatorii si sa te astepti ca angajatul tanar sa aiba aceeasi rezilienta ca generatiile anterioare nu mai functioneaza. Tinerii se uita la valorile companiei – chiar daca vin pentru salariu, pleaca foarte repede. Munca remote, hibrid, devine o realitate pe care o intalnim din ce in ce mai des si este foarte probabil sa devina norma in urmatoarea perioada. Astfel, trebuie sa facem ajustari in companiile noastre. Ca ne place sau nu, cei mai saraci din spatiul romanesc sunt tinerii intre 16 si 25 de ani. Ei reprezinta viitorul, reprezinta cel mai dorit angajat, numai ca politicile pentru ei sunt foarte, foarte reduse”, a spus el.

Oana Munteanu, Director, People & Organisation, PwC Romania, a adus in discutie impactul inteligentei artificiale asupra pietei si locurilor de munca, in context global.

„In fiecare an, dupa forumul de la Davos se lanseaza Global Risk Report si putem observa in aceasta editie o evolutie a riscurilor percepute la nivel global. Desi pe toti ne preocupa foarte mult inflatia, situatia economica, uitam sa ne uitam si la contextul global ce ne face sa resimtim efecte pe termen lung. Vorbim despre situatia geopolitica, despre riscuris sociale – polarizare, dezinformare. Cred ca se vor pierde foarte multe locuri de munca datorita tehnologiei si nu cred ca vor mai fi doar job-uri repetitive, ci si job-uri care necesita capacitati de analiza dezvoltate. Cat ii ia inteligentei artificiale sa invete tot ce stie un medic experimentat? 7 secunde. Competentele cerute de angajatori se schimba cu 66% mai rapid in ocupatiile expuse la inteligenta artificiala fata de cele mai putin expuse. E vorba de o regandire completa a tot ceea ce inseamna piata muncii – a ne raporta complet diferit la tot ceea ce facem. Nu suntem in cel mai fericit loc de pe planeta in acest moment – in cursa pentru AI, suntem cu mult in urma SUA, China. In acelasi timp, Romania este la coada Europei in ceea ce priveste adoptia AI”, a punctat ea.

Andra Pintican, Consultant in HR si strategie de munca cu sens, a deschis discutia despre sanatatea psiho-emotionala si rolul organizatiilor in a cultiva sentimentul de sens si apartenenta.

„Am facut un studiu despre rostul sanatatii mintale la locul de munca. 36,6% dintre oameni au spus ca isi amana foarte des si des mesele, vizitele la medic, evenimentele in familie sau odihna din cauza muncii. Intrebati cat de des se simt coplesiti de responsabilitatile de la locul de munca, 34% au raspuns ca simt asta deseori, iar 43% uneori. 70% dintre oameni au zis si ca nu se odihnesc foarte bine noaptea. Nu doar ca primim oameni obositi la munca, ci le cerem sa performeze, iar ei spun ca se simt anxiosi, nemotivati, coplesiti, rataciti. Suntem intr-un punct de cotitura. Trecem prin cicluri de refacere, dar in momentul de fata ar trebui sa observam ca oamenii sunt masurati in functie de capacitatea lor de productie. Munca, astazi, este despre productivitate, consum, stres, supravietuire si alienare. Insa ar trebui sa fie despre competenta, despre autonomie, despre rost. Iar aici este rolul oamenilor de HR. Ne apropiem iar de o piata a angajatorului, insa o sa incepem sa ne sfaramam sub aceasta presiune, in care munca a devenit identitatea noastra. 61% dintre tineri nu stiu ce cariera sa aleaga pe mai departe. In momentul in care ies de pe bancile scolii, nu au o directie clar stabilita”, a declarat aceasta.

Prima sesiune a ReSource by OLX Locuri de Munca s-a incheiat cu panelul „Piata Muncii – O privire spre ultimii 10 ani”. Invitatele panelului au discutat despre cum s-au transformat organizatiile si locurile de munca in ultimul deceniu.

„Transformarea tehnologica este o provocare in industria in care activez. In anii de inceput, vorbeam de o economie concentrata mai mult spre executie rapida, unde termeni precum viteza si volumul erau la ordinea zilei. Intervin si indicatori din sfera automatizare, eficienta, calitate. E o economie mai matura, o economie in care forta de munca e mai diversa, calificata”, a precizat Nicoleta Pantea, Group Chief People Officer, FAN Courier.

„Nu mai recrutam pentru job-urile de astazi, ci ar trebui sa recrutam pentru cele de maine. Romania incepe sa devina o tara unde romanii revin acasa. Se intorc pentru ca vad oportunitati si au nevoia de apartenenta. Vor sa isi creasca copiii in Romania si au o speranta ca pot face mai mult si mai bine la ei acasa. Vin cu o mentalitate diferita. Se integreaza mai usor, iar asta este un plus”, a adaugat Andreea Preda, Responsabil Employer Branding si Recrutare, Pirelli Tyres Romania.

„Pana anul trecut, in industria noastra am beneficiat de o scutire de impozit. Aceasta s-a taiat, moment in care compania a trebuit sa incerce sa mentina ce a pierdut. Aceste valuri ne-au invatat ca stabilitatea e importanta in angajari si in recrutare, in a avea un miez stabil, dar si flexibilitate la modul in care lucram. Flexibilitate inseamna a raspunde rapid la ceea ce se intampla in productie”, a intervenit Ana Lupulescu, HR Manager, Prodlacta.

„In HoReCa e diferit. In 2017, era o vorba: „Angajam orice”, pentru ca nu aveam forta de munca. Nu avem nici acum, doar ca oamenii au devenit mai volatili – se muta dintr-un domeniu in altul, se duc si lucreaza oriunde castiga mai multi bani. Aceasta volatilitate ne-a ajutat sa crestem numarul de candidati. Chiar daca s-au dat 100.000 de avize pentru lucratori straini, doar 15.000 au fost activi in Romania. Asta arata ca nu stim sa ii includem. Trebuie sa invatam sa ii integram pentru ca, altfel, vor pleca ilegal din Romania spre vest. Asta nu inseamna neaparat ca se duc pentru mai multi bani, ci pentru ca, poate, sunt tratati mai bine”, a punctat Ionut Paun, HR Director, City Grill Group.

Iustin Insuratelu, Product Manager, OLX Locuri de Munca, a deschis cea de-a doua sesiune a conferintei, vorbind despre cum tehnologia poate ajuta oamenii de HR in eficientizarea proceselor de recrutare.

„Daca folosim modele de recrutare din 2019, vom fi sufocati. Intrebarea mea este legata de cum sa ne uitam la 50 de aplicari si sa le transformam in angajarile potrivite. Piata se misca, trendul e in crestere. Am vazut un val de candidati, mai ales Gen Z, care vor munca flexibila si nu sunt doar mai multi, ci si diferiti. Trebuie sa ne adaptam la colegii mai tineri, sa invatam sa ii intelegem. Avem volume, dar volumul fara un filtru bun e zgomot. Timpul mediu pentru a revizui toate aplicatiile este de 19 zile, fara a alege inca oamenii. Cu toate acestea, 70% dintre aplicatii sunt respinse imediat ca nepotrivite. Dureaza 5 zile pana ajungeti la primul om potrivit, mai ales cand vorbim de job-uri specializate”, a spus el.

In continuare, Ioana Barbos, Founder & Data Scientist, Giraffa Analytics, a vorbit despre AI, tipare si oameni si de ce departamentul de resurse umane conteaza mai mult decat oricand in acest context tot mai digitalizat.

„Inteligenta artificiala nu vede particularitati, nu intelege exceptiile si nu vede ce ne face diferiti pe unii fata de ceilalti. In schimb, intelege tipare, reguli si este foarte buna in a ne incadra in anumite categorii. Astfel, cred ca e nevoie esentiala de oameni care stiu sa foloseasca in mod responsabil aceasta tehnologie, care stiu sa puna intrebari, sa foloseasca gandirea critica si sa aduca umanitatea acolo unde AI-ul pune tipare. Cand ChatGPT raspunde la o intrebare, decide la fiecare pas care e urmatorul cuvant pe care sa il adauge in propozitie. Cand softul AI decide ce CV-uri selecteaza, va alege acele detalii care corespund job-ului. La baza fiecarei decizii stau datele si e important sa intelegem la ce se folosesc datele. Daca invata din date gresite sau cu bias-uri, inteligenta artificiala nu are cum sa duca la alegeri corecte, ci va amplifica aceste concepte si mai mult. De asemenea, are generalizare limitata si nu va sti ce sa raspunda cand va vedea contexte noi. Sa nu uitam ca AI-ul nu gandeste – in realitate, AI-ul nu este momentan capabil de judecata, nu stie ce e bine si ce e rau, nu gandeste ca un om. Exista foarte multi algoritmi ce nu pot justifica de ce au luat o anumita decizie, ceea ce e problematic in anumite domenii. In HR, devine problematic cand nu poate justifica de ce a defavorizat un candidat”, a explicat ea.

A urmat Cristina Buja, Psiholog si psihoterapeut, care a vorbit despre mecanismele emotionale si de preventie ale stresului si epuizarii si cum putem recunoaste traseul invizibil catre burnout.

„Stresul face parte din functionarea sanatoasa a oricarui sistem productiv. Problema nu este stresul in sine, ci cand acesta ramane intr-o activare continua. Asta duce, adesea, catre epuizare. Acesta este un proces previzibil – semnalele apar din timp si e important sa vedem diferenta dintre stresul care mobilizeaza si cel care epuizeaza, cum sa identificam semnele timpurii si cum sa facem preventie. Preventia este o munca de echipa, intre angajat si organizatie. La baza, stresul este adaptativ: ne mobilizeaza, ne creste productivitatea, e limitat in timp si vine cu o perioada de recuperare. Diferenta dintre stres adaptativ si stres disfunctional nu este data atat de intensitate, cat este data de durata si lipsa spatiilor de recuperare. Ceea ce ne ajuta in prevenire este sa diferentiem ca nu e o chestiune de intensitate, ci de durata. Importante sunt si spatiile de recuperare. Ce ne epuizeaza cu adevarat? Pe langa volumul de munca, este lipsa unei predictibilitati, a unui sens al muncii, a unei recunoasteri la locul de munca si faptul ca nu am un spatiu in care sa pot spune stop. Organizatiile epuizeaza oamenii prin lipsa spatiilor de reglare si recuperare. Burnout-ul nu apare peste noapte si poate fi prevenit daca exista lideri care stiu cum sa comunice sub presiune”, a explicat aceasta.

Ultima parte a conferintei a fost dedicata panelului „Piata Muncii – O privire spre viitor”. Invitatii au discutat despre trendurile ce vor defini piata muncii din urmatorii 10 ani, skill-urile de care oamenii vor avea nevoie pentru a ramane relevanti in acest nou context, impactul Inteligentei Artificiale si cum va transforma aceasta job-urile.

„Orice decizii pe care le luam, legate de viitorul oamenilor, trebuie sa se faca si cu interventie umana. Abilitatea de a invata continuu este primul lucru pe care orice organizatie ar trebui sa il instituie. Ce este cel mai important pentru organizatie este sa asigure mult mai mult decat adaptarea la tendintele pietei si tehnologice. Orice companie care ramane in zona de suprafata a ce vine nou nu are cum sa reziste. Trebuie sa cream aceasta cultura de invatare continua, pentru ca oamenii sa se poata forma si dezvolta permanent”, a spus Irina Veiroti, Head of HR Operations & Governance, Orange Romania.

„Vom vedea mai multe trenduri – disparitia unor job-uri, unde avem task-uri repetitive, unde nu e nevoie de creativitate, de gandire critica. AI, impreuna cu oamenii, vor crea noi modalitati, noi procese de lucru, inclusiv in zona de HR. In curand nu va mai conta ce job ai, ci ce stii sa faci. Rolul ar putea sa dispara, insa competentele vor face diferenta. Deschiderea permanenta spre invatare va conta foarte mult. Avem nevoie de competente adaptative, unde nu putem fi inlocuiti – power skills precum creativitate, interactiune umana, negociere, empatia, inteligenta emotionala”, a adaugat Tatiana Mircea, HR Transformation Director, Edenred Romania.

„Trecem de la un job hopping la un job hugging – atat companiile incearca sa isi fidelizeze talentele, dar si oamenii se uita mai mult la siguranta locului de astazi, sunt mult mai reticenti la schimbare, chiar si daca este una benefica. Exista acest mediu prudent, insa suntem, in continuare, una din tarile fruntase la deficitul de talente. Un studiu al World Economic Forum spune ca pana in 2030 se vor crea 170 milioane de job-uri noi, dar se vor pierde 90 de milioane. Daca reusim sa facem re- si upskilling, oamenii vor ramane cu job-urile pe care se recalifica. Nu oamenii raman fara job-uri, ci job-urile vor inceta sa mai existe”, a explicat Bianca Barbu, Specialization Leader Growth Countries, ManpowerGroup Romania.

„Suntem intr-un moment cu schimbari foarte mari si e important sa inteleaga cei din companii ca digitalizarea nu inseamna doar tehnologie, ci si abilitati. In spate, aceasta tehnologie are foarte multe date. Ce noi numim socializare pentru tehnologia AI inseamna antrenament. E important sa intelegem cu ce ne confruntam acum fata de momentul aparitiei internetului. Avem o adoptie foarte rapida, insa trebuie ca oamenii sa se simta in siguranta, trebuie sa inteleaga tot contextul. ChatGPT nu este un om. Cand vom avea reskilling-ul acolo, lucrurile vor incepe sa se simplifice din punct de vedere al motivatiei si engagementului”, a conchis Luiza Banyai, People & Companies Transformation Advisor.

Editia ReSource by OLX Locuri de Munca s-a incheiat cu un moment de comedie sustinut de Consultantu’ Cristi (Cristi Popesco), iar evenimentul a fost moderat de jurnalistul Marius Pancu.

OLX JOB INDEX poate fi descarcat aici.

Un eveniment OLX Locuri de Munca, organizat cu sprijinul BusinessMark.

Parteneri media: Spotmedia.ro, Ziarul Bursa, AngajatorulMeu.ro, Portal HR, Revista de HR, PRwave, Global HR Manager, EventsMax, Club Economic, Romania Durabila, Economistul, Debizz, MATEK, Digital-Business.ro, Transilvania Business, Jurnalul de Afaceri, Business Voice, Business Press.

 

Despre OLX

Cu peste 14 milioane de utilizatori lunari, OLX este locul in care milioane de oameni vin in cautarea locului de munca potrivit, a unei achizitii eficiente sau chiar a unei locuinte. Pentru piata de recrutare, OLX este printre liderii platformelor de recrutare, unde mii de angajatori si angajati se intalnesc si interactioneaza, direct in platforma, pentru un proces de angajare rapid si eficient.

Despre OLX JOB INDEX

OLX JOB INDEX este o analiza anuala realizata pe baza datelor din platforma OLX, aflat la cea de a 10-a editie. Acesta este lansat anual in cadrul unui eveniment adresat angajatilor, liderilor si specialistilor in resurse umane si analizeaza dinamica pietei muncii din ultimul an.