Home Topics Comunicate de Presa Shenzhen pune pe harta sa România talentelor
Shenzhen pune pe harta sa România talentelor

Shenzhen pune pe harta sa România talentelor

0

În luna septembrie, o importantă delegație de investitori, oameni de afaceri și autorități ai municipalității Shenzhen au vizitat România în cadrul unui turneu european care a cuprins alături de țara noastră, țări precum Danemarca, Olanda, Polonia, Cehia, Bulgaria, cu scopul de a prospecta cooperarea între aceste țări și Shenzhen.

La încheierea turneului european conducerea delegației chineze consideră vizita în România, organizată de USH Pro Business, un moment de succes, întrucât au putut vizita cel mai mare proiect de cercetare din România, Extreme Light Infrastructure (ELI-NP) din Măgurele și au beneficiat de întâlniri cu companii românești inovative din domeniile: tehnologia informațiilor, energie, și comunicații, industrii creative ș.a.

Delegația chineză a apreciat interesul foarte mare al start up-urilor inovative din România pentru ceea ce ei numesc ”Zona Specială de Cooperare”, un hub științific și tehnologic ce situează orașul Shenzhen la nivelul orașelor Beijing și Shanghai în ceea ce privește inovarea.

”Prezența românească în astfel de hub-uri inovative s-a orientat cu precădere spre orașele Beijing, Hong Kong și Shanghai. Este momentul să fim mai activi în Shenzhen.

Nu sunt puțini aceia care spun că Shenzhen va fi un nou Silicon Valley  datorită existenței tuturor ingredientelor de succes : infrastructură, prezența masivă a cercetării academice și la nivel de firme, mediu atractiv pentru start up-uri și tinere talente, predilecția pentru sistemul de inovare open source. Prin centrul său de transfer tehnologic USH Pro Business se va implica în viitor în hub-ul din Shenzhen”, a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business.