Home Stiri Cladiri Inteligente, Instalatii si automatizari Schneider Electric si Roca Group, parteneriat pentru accelerarea decarbonizarii
Schneider Electric si Roca Group, parteneriat pentru accelerarea decarbonizarii

Schneider Electric si Roca Group, parteneriat pentru accelerarea decarbonizarii

0

Schneider Electric, lider in transformarea digitala a managementului si automatizarii energiei, a ajuns la un acord cu Roca Group, lider mondial in proiectarea, productia si comercializarea produselor pentru spatiul din baie, pentru a defini o noua etapa in procesul de decarbonizare, stabilind o singura strategie globala la nivelul grupului.

Roca Group opereaza in 170 de tari, detine 85 de fabrici si are o echipa de 24.000 de profesionisti. Desi compania lucreaza activ la imbunatatirea amprentei sale asupra mediului, de cativa ani, a decis sa isi extinda angajamentele si sa stabileasca o politica comuna de sustenabilitate cu ajutorul noilor servicii de consultanta Schneider Electric in domeniul schimbarilor climatice.

Colaborarea dintre cei doi parteneri va consta in trei etape. In prima, Roca Group va colabora cu Schneider Electric pentru a-si defini viziunea asupra procesului de decarbonizare, analizand mediul si stabilind noi obiective mai ambitioase. In timpul celei de-a doua faze, Schneider Electric va studia fabricile Roca Group pentru a stabili obiectivele de reducere a consumului de energie si a emisiilor, pentru a implementa generarea de energie sustenabila si pentru a compensa acele emisii care nu pot fi eliminate.

In cele din urma, in faza de implementare, Roca Group si Schneider Electric vor avansa in digitalizarea proceselor companiei si vor incepe cu senzorizarea diferitelor centre de productie pentru a monitoriza si optimiza consumul de energie, in vederea atingerii obiectivului de reducere a costurilor si emisiilor. Schneider Electric va ajuta, de asemenea, Roca Group sa-si defineasca nevoile de decarbonizare, astfel incat, cu resurse proprii, Grupul sa poata implementa proiecte de reducere a emisiilor si implementarea energiei sustenabile.

Roca Group se angajeaza sa atinga obiectivele de dezvoltare sustenabila (Sustainable Development Goals – SDGs) ale Natiunilor Unite si lucreaza pentru a reduce amprenta de carbon a activitatii sale industriale, promovand reducerea consumului de apa si inovand continuu in procesele de productie desfasurate in fabricile sale. Rezultatele de pana acum sustin angajamentul Grupului fata de mediu. Compania a redus emisiile de dioxid de carbon cu 8% in 2019, comparativ cu anul precedent, valoare care a crescut la 22% in 2020 datorita eforturilor companiei si scaderii activitatii in contextul pandemiei globale.

In alte domenii legate de mediu, consumul de apa din uzinele Grupului a fost redus anul trecut cu 24%, iar ca parte a proiectului sau Zero Waste, au fost generate cu 28% mai putine deseuri, din care 71% sunt recuperabile in alte procese de productie. In plus, produsele pe care Roca Group le creeaza pentru spatiul baii incorporeaza cele mai noi tehnologii pentru a optimiza atat consumul de energie, cat si consumul de apa.

 

 

Despre Roca Group

Roca este o companie dedicata proiectarii, productiei si comercializarii produselor pentru spatiul baii, precum si gresie, faianta pentru arhitectura, constructii si amenajari interioare. Este activa in 170 de tari prin 85 de fabrici si are o forta de munca de 24.000 de profesionisti. In 2019 a inregistrat o cifra de afaceri de 1,86 miliarde de euro.

Grupul este lider de piata in Europa, America Latina, India si Rusia. De asemenea, are o prezenta   puternica in China si in restul Asiei, Orientul Mijlociu, Australia si Africa. Datorita acestui fapt, este un lider mondial in afaceri.

roca.com

 

Despre Schneider Electric

La Schneider, credem ca accesul la electricitate si la tehnologieprin intermediul unor solutii inteligente, este un drept fundamental al omului.

Furnizam solutii digitale in domeniul energiei si al automatizarii, in scopul asigurarii eficientei si sustenabilitatii. Imbinam cele mai bune tehnologii de automatizari, software si servicii integrate pe zona energetica in timp real, pentru locuinte, cladiri, centre de date, infrastructura si in diferite industrii.

Ne-am luat angajamentul sa descoperim posibilitatile infinite ale unei comunitati deschise, globale, inovatoare, care ne impartaseste telul si valorile.

 

www.se.com/ro